(1)
Au dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice din România, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 20 și art. 23 alin. (1), titularii permiselor de conducere naționale valabile, eliberate de autoritățile:
a)
statelor membre ale Convenției asupra circulației rutiere, prevăzută la art. 82 alin. (2);
b)
statelor membre ale Uniunii Europene;
c)
statelor cu care România a încheiat un tratat privind recunoașterea reciproca a permiselor de conducere auto.
(2)
Pentru a conduce un autovehicul pe teritoriul României, persoanele care sunt titulare ale unui permis de conducere național eliberat de autoritățile unui stat care nu este membru al Convenției asupra circulației rutiere și nici membru al Uniunii Europene ori cu care România nu a încheiat un tratat privind recunoașterea reciproca a permiselor de conducere auto trebuie să posede și permis de conducere internațional.
(3)
Permisele de conducere naționale eliberate de autoritățile prevăzute la alin. (1), precum și cele a căror valabilitate este recunoscută de România în mod unilateral, deținute de persoane care au domiciliul sau reședința în România în sensul art. 23^1 alin. (2), pot fi preschimbate cu documente similare românești, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3^1)
În cazul permiselor de conducere prevăzute la alin. (3), inclusiv al celor obținute ca urmare a preschimbării sau a preschimbărilor succesive ale unor permise de conducere obținute prin examen în România, care nu îndeplinesc condițiile de preschimbare cu documente similare românești, titularii acestora se pot prezenta la examen în vederea obținerii unui permis de conducere românesc, făcând dovada că sunt apți din punct de vedere medical.
(3^2)
În urma dobândirii permisului de conducere românesc în condițiile alin. (3^1), permisul de conducere național eliberat de către autoritățile prevăzute la alin. (1) se remite acestora de către serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, cu mențiunea că a fost obținut un nou permis de conducere în România.
(4)
În procedura de preschimbare a permiselor de conducere naționale eliberate de autoritățile competente ale altor state cu documente similare românești, autoritățile competente pot elibera o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, în condițiile stabilite prin ordinul ministrului afacerilor interne prevăzut la alin. (3).
(5)
Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări, emite permisul de conducere internațional, în conformitate cu prevederile convenției prevăzute la art. 82 alin. (2), în condițiile stabilite prin regulament. Dispozițiile prezentului alineat nu aduc atingere activității de emitere a permisului de conducere internațional de către asociațiile autorizate în acest scop potrivit tratatelor la care România este parte.