Articolul 76

Codul audiovizualului

🔗 Articolul 76
(1) Informațiile și comunicatele oficiale ale autorităților publice cu privire la dezastre, la starea de urgență sau la starea de asediu se difuzează integral și cu prioritate.
(2) Decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență se difuzează pe posturile de radio și de televiziune în cel mult două ore de la semnare și repetat în primele 24 de ore de la instituirea stării de asediu sau de urgență.
(3) Informațiile cu privire la starea de asediu sau la starea de urgență, cu excepția celor referitoare la dezastre, se dau publicității numai cu avizul autorităților militare.
(4) Pe timpul stării de asediu sau al stării de urgență radiodifuzorii sunt obligați să transmită, cu prioritate, mesajele autorităților militare, la cererea acestora.