(1)
Exploatarea masei lemnoase se face după obținerea autorizației de exploatare și predarea parchetului, cu respectarea regulilor silvice și în conformitate cu instrucțiunile privind termenele, modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și transport ale materialului lemnos, aprobate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură. În zonele de deal și de munte se dă prioritate tehnologiilor bazate pe funiculare.
(2)
Exploatarea masei lemnoase se face doar de operatori economici atestați de către comisia de atestare, care funcționează în cadrul asociației patronale și profesionale din domeniul forestier recunoscută la nivel național.
(3)
Fac excepție de la prevederile alin. (2) proprietarii de fond forestier, persoane juridice și fizice, care pot exploata din proprietatea lor, fără să dețină certificat de atestare pentru lucrări de exploatare forestieră, un volum de până la 20 mc/an, în condițiile legii, și ocoalele silvice care pot exploata masa lemnoasă provenită din tăieri de îngrijire și conducere a arboretelor tinere - curățări.
(4)
De prevederile alin. (3) beneficiază și persoanele fizice care au facilitățile prevăzute de Legea nr. 33/1996 privind repunerea în unele drepturi economice a locuitorilor Munților Apuseni, cu modificările și completările ulterioare, precum și membrii formelor de proprietate asociative prevăzute de lege.
(4^1)
În scopul prevenirii inundațiilor, Administrația Națională «Apele Române» și subunitățile acesteia pot efectua lucrările de exploatare a vegetației forestiere din albia minoră și de pe suprafața construcțiilor hidrotehnice, fără a deține certificat de atestare.
(4^2)
În vederea exploatării materialului lemnos în condițiile art. 62 alin. (3), ocolul silvic nominalizat poate stabili un program săptămânal pentru efectuarea lucrărilor de transport valabil pentru întreg teritoriul unității administrativ-teritoriale. Programul astfel stabilit se comunică consiliului local în vederea aducerii la cunoștința persoanelor fizice și juridice interesate.
(4^3)
Prevederile art. 62 alin. (3) și (4^2) se aplică și în cazul materialului lemnos exploatat din afara fondului forestier.
(5)
Regulamentul privind organizarea, funcționarea și componența comisiei prevăzute la alin. (2), precum și criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, la propunerea instituțiilor, organizațiilor și asociațiilor profesionale și patronale din domeniu, a reprezentanților naționali ai proprietarilor de pădure și a structurilor asociative ale autorităților locale.
(6)
Autorizația de exploatare se eliberează de ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice.