(1)
Ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier național este permisă numai pe o perioadă determinată de timp, în scopul realizării obiectivelor din categoria celor prevăzute la art. 36 și la art. 37 alin. (1) lit. e) și f) și cu asigurarea plății anticipate a obligațiilor bănești de către beneficiarul aprobării de scoatere din fondul forestier național pentru obiectivul respectiv.
(2)
În raport cu durata obiectivului, perioada de timp pentru care poate fi aprobată ocuparea temporară prevăzută la alin. (1) este de maximum 10 ani, cu posibilitatea prelungirii pe perioade succesive de maximum 10 ani.
(2^1)
Prin excepție de la prevederile alin. (2), ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier național se aprobă pe toată perioada de execuție și existență în fondul forestier a obiectivelor de interes național, județean sau local, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a)
durata de execuție și existență a obiectivelor depășește 10 ani;
b)
redarea terenurilor în circuitul silvic nu se poate realiza fără restricții.
(3)
Chiria aferentă fiecărui an se plătește până la data de 31 ianuarie a anului pentru care se datorează și se calculează conform prevederilor legale în vigoare la data de 1 ianuarie.
(4)
În cazul în care, pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 36 și art. 37 alin. (1) lit. a), b) și c), sunt necesare și alte terenuri adiacente celor scoase definitiv și numai pentru organizarea de șantier, acestea vor putea fi ocupate temporar, pe o perioadă egală cu perioada de realizare a investiției.
(5)
Perioada pentru care se aprobă ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier național, care au categoria de folosință pădure sau clasa de regenerare, include și perioada necesară executării lucrărilor pentru redarea terenurilor în condiții apte de a fi împădurite.
(6)
Este interzisă aprobarea ocupării temporare de terenuri din fondul forestier administrat/pentru care sunt asigurate serviciile silvice de către un ocol silvic pentru operatorii economici și succesorii în drepturi ai acestora, în situația în care aceștia nu au redat circuitului silvic, în condițiile alin. (5), terenurile forestiere ocupate anterior din fondul forestier național, cu excepția situațiilor de urgență reglementate în condițiile legii.
(7)
Confirmarea redării în circuitul silvic potrivit alin. (6) se realizează de către șeful ocolului silvic.
(8)
În situația în care terenul care a făcut obiectul ocupării temporare este încadrat în alte categorii de folosință forestieră decât cele prevăzute la alin. (5), beneficiarul are obligația de a preda terenul în condițiile stabilite în actul de aprobare.
(9)
Prin excepție de la prevederile alin. (8), terenul ocupat temporar se poate reprimi cu o altă categorie de folosință decât cea inițială, cu condiția aprobării schimbării categoriei de folosință în interiorul termenului de ocupare temporară.
(10)
În cazul în care la sfârșitul perioadei aprobate de ocupare temporară terenul nu îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (5), (8) și (9), garanția depusă și dobânda bancară aferentă se rețin în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică.
(11)
Garanția depusă și dobânda bancară aferentă prevăzută la alin. (10) se transmit ocolului silvic care asigură administrarea și/sau serviciile silvice, la solicitarea acestuia, în fondul de conservare și regenerare a pădurilor, pentru execuția lucrărilor necesare aducerii terenului la condițiile prevăzute în actul de aprobare, conform devizului de lucrări întocmit de ocolul silvic și avizat de structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.