(1)
Examinarea pentru obținerea permisului de conducere și eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanții își au domiciliul ori reședința în sensul art. 23^1 alin. (2) sau, în cazul celor aflați la studii în România de cel puțin 6 luni, de către autoritatea competentă pe raza căreia se află adresa unde locuiesc.
(1^1)
Prin excepție de la prevederile alin. (1), candidații care solicită obținerea categoriilor Tr, Tb sau Tv, precum și candidații cu dizabilități fizice pot fi examinați de autoritatea competentă pe raza căreia se află școala de conducători auto autorizată unde aceștia au absolvit cursurile de pregătire teoretică și practică.
(2)
Forma și conținutul permisului de conducere se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3)
În localitățile în care autoritatea competentă autorizează desfășurarea cursurilor de pregătire și susținerea examenului pentru obținerea permisului de conducere, acestea se pot organiza, la cerere, și în limba minorității naționale respective.
(4)
În cazul cetățenilor străini și al cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene care își stabilesc domiciliul ori reședința în România sau, după caz, se află la studii în România, examinarea la proba teoretică pentru obținerea permisului de conducere se poate efectua, la cerere, într-o limbă de circulație internațională.
(5)
Valabilitatea administrativă a permiselor de conducere, pe categorii de vehicule, este următoarea:
a)
5 ani pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb și Tv*);
b)
10 ani pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, A1, A2, A, B, Bl și BE.
(5^1)
În cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permiselor de conducere ori al schimbării numelui titularului, autoritățile competente eliberează, după caz, un duplicat a cărui valabilitate nu poate depăși valabilitatea administrativă a documentului înlocuit sau alt permis de conducere.
(5^2)
Eliberarea unui nou permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă se realizează numai după efectuarea examinării medicale prevăzute la art. 22.
(5^3)
În cazurile prevăzute la alin. (5^1) și (5^2), eliberarea permiselor de conducere respective se realizează fără susținerea unui nou examen, la cererea persoanelor care au domiciliul sau reședința în România în sensul art. 23^1 alin. (2) ori care dovedesc că se află la studii în România de cel puțin 6 luni și care dețin permis de conducere eliberat de autoritățile competente române, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(5^4)
La cererea titularului permisului de conducere, autoritatea competentă eliberează, pentru situațiile prevăzute la alin. (5^1) și (5^2), o dovadă înlocuitoare a acestuia, valabilă până la emiterea permisului de conducere, dar nu mai mult de 30 de zile.
(6)
Persoana care nu deține permis de conducere și a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru oricare dintre infracțiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (1), art. 336, art. 337, art. 338 alin. (1) și art. 339 alin. (2)-(4) din Codul penal sau pentru o infracțiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârșită ca urmare a nerespectării regulilor de circulație, precum și persoana al cărei permis de conducere a fost anulat în condițiile art. 114 alin. (1) lit. a)-d) sau ale art. 115 alin. (1) au dreptul de a se prezenta la examen pentru obținerea permisului de conducere, respectiv pentru obținerea unui nou permis de conducere, după caz, dacă a intervenit una dintre situațiile următoare:
a)
au trecut 6 luni de la data executării pedepsei amenzii sau a pedepsei în regim de privare de libertate;
b)
a trecut un an de la data grațierii totale ori a restului de pedeapsă, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau de la data împlinirii termenului de prescripție a executării pedepsei;
c)
a intervenit amnistia;
d)
interzicerea dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță, prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal, a fost executată integral ori executarea acesteia a încetat în alt mod prevăzut de lege;
e)
a intervenit reabilitarea.
(6^1)
Pentru prezentarea la examen în vederea obținerii unui nou permis de conducere, pentru categoriile avute anterior, persoana al cărei permis de conducere a fost anulat, aflată în una dintre situațiile prevăzute la alin. (6), trebuie să facă dovada că este aptă din punct de vedere medical.
(6^2)
Persoana căreia i-a fost anulat permisul de conducere, ca urmare a condamnării pentru o infracțiune care a fost dezincriminată, în condițiile art. 4 din Codul penal, se poate prezenta la autoritatea competentă pe raza căreia își are domiciliul sau reședința pentru eliberarea unui nou permis de conducere, în condițiile ordinului ministrului afacerilor interne prevăzut la alin. (5^3), fără a mai susține examen și cu prezentarea documentului care atestă o astfel de situație.
(6^3)
În situația în care anularea permisului de conducere nu a fost dispusă până la depunerea cererii de restituire de către titularul permisului de conducere, condamnat definitiv pentru o infracțiune care a fost dezincriminată, în condițiile art. 4 din Codul penal, șeful serviciului rutier competent dispune restituirea acestuia, în baza documentului care atestă o astfel de situație.
(7)
La eliberarea permisului de conducere, serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor înscriu în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate, prevăzut la art. 11 alin. (4), următoarele date în format electronic:
a)
datele de identificare a titularului permisului de conducere românesc, respectiv: numele de familie, prenumele, codul numeric personal sau, dacă este cazul, echivalentul acestuia, potrivit legislației naționale aplicabile, fotografia și semnătura titularului, locul și data nașterii, domiciliul sau reședința, precum și, opțional, un număr de telefon și adresa de poștă electronică ale persoanei;
b)
categoriile de vehicule pentru care posedă drept de conducere;
c)
codurile armonizate ale Uniunii Europene;
d)
datele de identificare a permisului de conducere.
e)
codurile naționale valabile doar pentru conducere pe teritoriul României.
(8)
Permisele de conducere românești care au fost preschimbate cu documente similare în alte state își pierd valabilitatea. Notificările de preschimbare transmise de statele emitente se înscriu în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate de către Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau de către serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.
(9)
Datele prevăzute la alin. (7) se șterg după 10 ani de la data încetării valabilității permisului de conducere.