(1)
Pentru a fi înmatriculate, înregistrate sau admise în circulație, autovehiculele și tractoarele agricole sau forestiere, remorcile și tramvaiele trebuie să fie omologate în condițiile legii.
(1^1)
Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) vehiculele lente și mașinile autopropulsate.
(1^2)
Omologarea este opțională în cazul vehiculelor prevăzute la art. 13 alin. (3) care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. d) și alin. (3) lit. b) din Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 și (CE) nr. 595/2009 și de abrogare a Directivei 2007/46/CE, precum și în cazul celor care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. e) din Regulamentul (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2013 privind omologarea și supravegherea pieței pentru vehiculele cu două sau trei roți și pentru cvadricicluri.
(2)
Categoriile de vehicule care pot fi admise în circulație fără a fi omologate se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, cu avizul Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliției Române, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3)
Documentul care atestă omologarea este cartea de identitate a vehiculului, eliberată în condițiile legii.
(4)
Pentru a fi menținute în circulație, vehiculele înmatriculate sau înregistrate, cu excepția mașinilor autopropulsate cu o viteză maximă constructivă care nu depășește 25 km/h, a autovehiculelor cu șenile, a tramvaielor și a vehiculelor cu tracțiune animală, se supun inspecției tehnice periodice, conform legislației în vigoare.
(5)
Inspecția tehnică periodică se efectuează în stații autorizate sau în reprezentanțe R.A.R., conform legislației în vigoare.
(6)
Pentru autovehiculele și tractoarele agricole sau forestiere aparținând instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, inspecția tehnică periodică se poate efectua și în stații proprii, autorizate potrivit legii.