Ministerul Transporturilor are următoarele atribuții:
a)
ia măsuri pentru menținerea permanentă în stare tehnică bună a drumurilor pe care le administrează;
b)
ia măsuri pentru instalarea, aplicarea și întreținerea mijloacelor de semnalizare rutieră, precum și a echipamentelor destinate siguranței circulației pe drumurile din administrarea sa, cu respectarea standardelor în vigoare;
c)
autorizează efectuarea lucrărilor în zonele de siguranță și protecție a drumurilor din administrarea sa, verifică modul de executare și respectarea termenelor stabilite;
d)
stabilește condițiile tehnice și metodologia de omologare și certificare a echipamentelor, pieselor de schimb și materialelor de exploatare pentru vehicule;
e)
autorizează înființarea și funcționarea stațiilor de inspecție tehnică periodică, supraveghează și controlează activitatea acestora și atestă personalul care efectuează inspecția tehnică periodică;
f)
stabilește norme metodologice și organizează pregătirea, examinarea și atestarea profesională a instructorilor și profesorilor de legislație în domeniul pregătirii candidaților pentru obținerea permisului de conducere, în condițiile legii;
g)
stabilește condițiile tehnice și metodologice de omologare pentru circulația pe drumurile publice a vehiculelor, de inspecție tehnică periodică, de certificare a autenticității, de identificare, precum și de verificare tehnică în trafic a vehiculelor;
h)
autorizează înființarea și funcționarea școlilor pentru pregătirea conducătorilor de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere și tramvaie;
i)
stabilește norme obligatorii privind organizarea și desfășurarea transporturilor rutiere și controlează respectarea acestora;
j)
elaborează reglementari specifice în domeniul transporturilor rutiere;
k)
omologhează vehicule pentru circulație;
l)
certifică și/sau omologhează echipamentele, piesele de schimb și materialele de exploatare pentru vehiculele fabricate în țară sau importate;
m)
autorizează agenții economici care desfășoară activități de reparații, de reglări, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor, precum și de dezmembrare a acestora;
n)
asigură efectuarea certificării autenticității sau a identificării vehiculelor rutiere, în vederea înmatriculării acestora;
o)
asigură eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere;
p)
stabilește normele metodologice și organizează pregătirea și examinarea conducătorilor auto, în vederea obținerii certificatelor de atestare profesională.
q)
elaborează, în condițiile legii, norme privind evaluarea capacităților psihologice solicitate în activitatea de conducere a autovehiculelor, tractoarelor agricole sau forestiere ori tramvaielor.