(1)
Constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea unei stări de fapt fiscale, înregistrări audiovideo, date și informații aflate în orice mediu de stocare, fișierul standard de control fiscal stocat într-un mediu care asigură unicitatea, integralitatea și integritatea acestuia, precum și alte mijloace materiale de probă, care nu sunt interzise de lege.
(2)
Pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condițiile legii, administrează mijloace de probă, putând proceda la:
a)
solicitarea informațiilor, de orice fel, din partea contribuabilului/plătitorului și a altor persoane;
b)
solicitarea de expertize;
c)
folosirea înscrisurilor;
d)
efectuarea de constatări la fața locului;
e)
efectuarea, în condițiile legii, de controale inopinate sau controale antifraudă, după caz.
(2^1)
În cadrul căilor administrative și judiciare de atac, organul fiscal are obligația punerii la dispoziție a unei copii sau a unui link care să asigure accesul la varianta electronică a fișierului standard de control fiscal, cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (3).
(3)
Probele administrate vor fi coroborate și apreciate ținându-se seama de forța lor doveditoare recunoscută de lege.