(1)
Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor fiscale principale, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.
(2)
Nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligații fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum și sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor și sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei.
(3)
Nu se datorează obligații fiscale accesorii pentru suma plătită în contul obligației fiscale principale dacă, anterior stabilirii
obligațiilor fiscale, debitorul a efectuat o plată, iar suma plătită nu a stins alte obligații, stabilite prin:
a)
declarații de impunere depuse ulterior efectuării plății;
b)
declarații de impunere rectificative sau decizii de impunere, inclusiv cele emise ca urmare a refacerii inspecției fiscale în condițiile art. 129. În aceste cazuri, se datorează obligații fiscale accesorii de la data scadenței obligației fiscale principale până la data plății, inclusiv.
(3^1)
Prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător și în cazul stingerii obligațiilor fiscale prin celelalte modalități prevăzute la art. 22 decât cea prin plată.
(4)
Dobânzile și penalitățile de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparține creanța principală.
(5)
Dobânzile și penalitățile de întârziere se stabilesc prin decizii, cu excepția situației prevăzute la art. 227 alin. (8).
(5^1)
Comunicarea deciziilor referitoare la obligațiile fiscale accesorii în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central se realizează în funcție de vechimea, cuantumul obligațiilor fiscale accesorii și starea juridică a contribuabilului.
(5^2)
Procedura de aplicare a prevederilor alin. (5^1) se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
(6)
Dobânzile și penalitățile de întârziere pot fi actualizate anual, prin hotărâre a Guvernului, în funcție de evoluția ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României.