1.
când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale;
2.
dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;
3.
când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii;
4.
când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;
5.
când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;
6.
când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;
7.
când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;
8.
când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.