(1)
Instanța poate încuviința executarea provizorie a hotărârilor privitoare la bunuri ori de câte ori va considera că măsura este necesară în raport cu temeinicia vădită a dreptului ori cu starea de insolvabilitate a debitorului, precum și atunci când ar aprecia că neluarea de îndată a acestei măsuri este vădit prejudiciabilă pentru creditor. În aceste cazuri, instanța îl va putea obliga pe creditor la plata unei cauțiuni, în condițiile art. 719 alin. (2) și (3).
(2)
Executarea provizorie nu se poate încuviința:
1.
în materie de strămutare de hotare, desființare de construcții, plantații sau a oricăror lucrări având o așezare fixă;
2.
când prin hotărâre se dispune intabularea unui drept sau radierea lui din cartea funciară.
(3)
Cererea de executare provizorie se va putea face în scris, precum și verbal în instanță până la închiderea dezbaterilor.
(4)
Dacă cererea a fost respinsă de prima instanță, ea poate fi făcută din nou în apel.