(1)
Jocurile de noroc pot fi difuzate în cadrul unui program audiovizual sau pot fi subiect al unei comunicări comerciale audiovizuale numai dacă sunt autorizate în condițiile legii.
(2)
Este interzisă difuzarea de jocuri-concurs cu câștiguri de orice fel, prin intermediul liniilor telefonice sau al altor sisteme de telecomunicație, televiziune ori radio, prin care se condiționează obținerea unor avantaje materiale ca rezultat al răspunsurilor formulate la întrebări adresate publicului și care presupun o taxă de participare.
(3)
Cu excepția spoturilor publicitare referitoare la pariuri care pot fi difuzate și în timpul transmisiunilor sportive în direct, programele audiovizuale care conțin jocuri de noroc, precum și spoturile publicitare care promovează astfel de jocuri se supun condițiilor de protecție a minorilor prevăzute în cap. II «Clasificarea programelor în vederea protecției minorilor» din titlul II «Protecția minorilor».
(4)
Jocurile de noroc nu pot fi incluse în programele adresate minorilor și nici nu este permisă incitarea acestora să participe la astfel de jocuri.
(5)
Jocurile de noroc trebuie să respecte regulile informării corecte, iar regulamentul lor de desfășurare trebuie să fie clar și adus la cunoștință în mod corespunzător.
(6)
La începutul și pe parcursul desfășurării programului, publicul va fi informat, vizual și auditiv, despre caracterul jocului, condițiile de participare și de tarifare, modalitățile de acces și de atribuire a câștigurilor.
(7)
Anterior programării difuzării jocului, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să aducă la cunoștința Consiliului datele principale din licența sub care acesta este organizat.
(8)
Este interzisă solicitarea insistent adresată publicului de a participa la joc.