(1)
Încălcarea de către personalul care desfășoară activități în cadrul consorțiilor administrative, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală, în condițiile legii și ale prezentului cod.
(2)
În situația în care instanța judecătorească constată vinovăția funcționarului public sau a personalului contractual care a exercitat atribuțiile prevăzute la art. 91^1, prevederile art. 491 și art. 553 se aplică în mod corespunzător.