(1)
Organizarea și modul de funcționare ale consorțiilor administrative sunt stabilite prin acordul de asociere într-un consorțiu administrativ, aprobat prin hotărârile consiliilor locale asociate.
(2)
Prin acordul de asociere într-un consorțiu administrativ, una sau mai multe unități administrativ-teritoriale membre, pe baza mandatului acordat de celelalte unități administrativ-teritoriale membre, poate asigura pentru acestea, în exercitarea atribuțiilor menționate la art. 129 alin. (2) lit. a)-d), următoarele:
a)
activități de natură juridică, inclusiv reprezentare în justiție, potrivit legii;
b)
contrasemnarea pentru legalitate a actelor administrative emise/adoptate pentru unitățile administrativ-teritoriale membre;
c)
activități de gestiune a resurselor umane, inclusiv salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
d)
activități de natură financiară, inclusiv administrarea impozitelor și taxelor locale, cu respectarea prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, și ținerea evidenței financiar-contabile;
e)
exercitarea controlului financiar preventiv propriu, conform reglementărilor legale în domeniu, pentru unitățile administrativ-teritoriale membre;
f)
activități de elaborare a documentației de atribuire și de derulare a procedurilor de achiziții publice, închiriere, concesionare pentru realizarea unor obiective de interes local;
g)
activități de elaborare și/sau avizare a documentațiilor de amenajare a teritoriului și urbanism pentru unitățile administrativ-teritoriale membre care nu au structuri de specialitate aferente;
h)
emiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire/desființare, eliberarea avizului structurii de specialitate sau emiterea avizului de oportunitate în vederea elaborării unui plan urbanistic zonal, după caz, pentru unitățile administrativ-teritoriale membre care nu au structuri de specialitate aferente;
i)
activități de elaborare, monitorizare sau evaluare de strategii și alte documente strategice similare în vederea promovării dezvoltării locale;
j)
activități de inițiere și realizare de investiții în contextul Strategiei de dezvoltare teritorială a României, Programului național de reforme și reziliență sau altor strategii ori programe de finanțare naționale sau internaționale;
k)
prestarea de servicii de asistență socială;
l)
activități privind registrul agricol;
m)
activități de stare civilă;
n)
facilitarea integrării digitale a serviciilor publice;
(3)
În acordul de asociere al unui consorțiu administrativ se precizează în mod expres:
a)
atribuțiile prevăzute la alin. (2) care se exercită în cadrul consorțiului;
b)
pentru fiecare din atribuțiile prevăzute la lit. a) care sunt unitățile administrativ-teritoriale beneficiare sau prestatoare, după caz;
c)
categoriile de resurse umane alocate pentru exercitarea fiecăreia dintre atribuțiile prevăzute la lit. a) de către unitatea administrativ-teritorială prestatoare;
d)
modul de repartizare între unitățile administrativ-teritoriale membre a eventualelor taxe sau tarife colectate de către unitatea administrativ-teritorială prestatoare;
e)
modalitatea de repartizare a costului cu resursele umane utilizate în cadrul consorțiului de către unitatea administrativ-teritorială prestatoare.
(4)
Prin acordul de asociere, unitățile administrativ-teritoriale membre ale consorțiului pot asigura activitățile prevăzute la alin. (2) lit. a)-h) și m), doar pentru funcțiile publice vacante sau temporar vacante pentru o perioadă de cel puțin 3 luni calendaristice, pentru care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a)
funcțiile publice nu au putut fi ocupate prin una dintre modalitățile de ocupare prevăzute la art. 466 alin. (2), respectiv art. 615;
b)
nu a putut fi dispusă delegarea atribuțiilor aferente acestora în condițiile art. 438.
(5)
Prin excepție de la alin. (4), pentru exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. a)-h) și m), unitățile administrativ-teritoriale se pot asocia și în cazul în care volumul de activitate determină un grad de încărcare al personalului acestora de peste 100%, cu excepția posturilor unice și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate.
(6)
Unitățile administrativ-teritoriale membre ale unui consorțiu administrativ au obligația organizării concursurilor de recrutare sau promovare pentru funcțiile publice prevăzute la alin. (4) lit. a), în termen de maximum 2 ani de la emiterea actului administrativ prevăzut la alin. (7), în condițiile legii.
(7)
În aplicarea prevederilor alin. (3) lit. c), prin act administrativ comun al autorităților executive, unitatea administrativ-teritorială prestatoare și unitatea administrativ-teritorială beneficiară, membre ale unui consorțiu administrativ, nominalizează, cu acordul persoanelor în cauză, pentru o perioadă de maximum 2 ani, în funcție de natura activității, funcționari publici sau personal contractual care să îndeplinească activități în cadrul consorțiului, în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2).
(8)
Fișa postului pentru personalul nominalizat în condițiile alin. (7) se completează cu atribuțiile privind activitățile desfășurate în cadrul consorțiului și devine anexă la actul administrativ comun de nominalizare.
(9)
Prin derogare de la prevederile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, personalul unității administrativ-teritoriale prestatoare, nominalizat în condițiile alin. (7), poate îndeplini activități în cadrul consorțiului, în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2), pentru unitatea administrativ-teritorială beneficiară.
(10)
Personalul unității administrativ-teritoriale prestatoare, nominalizat în condițiile alin. (7), care îndeplinește activități în cadrul consorțiului, în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2), pentru unitatea administrativ-teritorială beneficiară, are obligația să respecte prevederile art. 79 din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare.
(11)
Fiecare unitate administrativ-teritorială beneficiară acordă personalului din unitatea administrativ-teritorială prestatoare, nominalizat în condițiile alin. (7), care realizează activități în cadrul consorțiului, în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2), cu respectarea legislației în vigoare referitoare la programul de lucru, o indemnizație lunară în valoare de 20% din salariul de bază de care beneficiază persoana nominalizată, stabilit potrivit legii.
(12)
Indemnizația prevăzută la alin. (11) se acordă de la data comunicării actului administrativ comun prevăzut la alin. (7) și numai pe perioada în care persoana în cauză desfășoară activitățile prevăzute în acordul de asociere.
(13)
Indemnizația prevăzută la alin. (11) nu se ia în calcul la stabilirea limitei prevăzută la art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
(14)
Asocierea în condițiile prezentului articolul nu poate constitui temei pentru derogare de la condițiile de studii și vechime necesare a fi îndeplinite de către persoanele care ar ocupa funcțiile publice în unitatea administrativ-teritorială beneficiară.
(15)
Prevederile alin. (11) nu sunt aplicabile aleșilor locali.
(16)
Retragerea din consorțiu se notifică tuturor membrilor consorțiului administrativ cu minimum 90 de zile înainte de data de 31 decembrie și devine efectivă de la data de 1 ianuarie a anului calendaristic următor celui în care s-a făcut notificarea.
(17)
Pentru a stimula cooperarea unităților administrativ-teritoriale în consorții administrative, începând cu anul 2024 se înființează Programul multianual pentru sprijinirea cooperării unităților administrativ-teritoriale membre ale consorțiilor administrative, a cărui finanțare este asigurată de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Creditele de angajament și creditele bugetare se prevăd prin legea bugetului de stat. Descrierea Programului multianual pentru sprijinirea cooperării unităților administrativ-teritoriale membre ale consorțiilor administrative se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului cu atribuții în domeniul administrației publice.