(1)
Convocarea consiliului județean se face în scris, prin intermediul secretarului general al județului.
(2)
Data ședinței consiliului județean precizată cu ocazia convocării este stabilită, cu respectarea modului de calcul al termenelor procedurale, prevăzut de art. 181 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, astfel:
a)
în termen de 5 zile de la data comunicării dispoziției de convocare pentru ședințele ordinare;
b)
în termen de 3 zile de la data comunicării dispoziției sau documentului de convocare pentru ședințele extraordinare.
(3)
În caz de forță majoră și de maximă urgență, pentru rezolvarea intereselor locuitorilor județului, convocarea consiliului județean, prin excepție de la prevederile alin. (2) lit. b), se poate face de îndată.
(4)
Odată cu notificarea convocării, sunt puse la dispoziție consilierilor județeni materialele înscrise pe ordinea de zi.
(5)
În situația în care președintele consiliului județean se află în imposibilitatea de a convoca consiliul în ședință ordinară, aceasta se face de către vicepreședintele desemnat în condițiile art. 192 alin. (1).
(6)
Prevederile art. 134 se aplică în mod corespunzător.