Referință individuală · versiune 23 iulie 2026

Articolul 98

LEGE nr. 448 din 6 decembrie 2006 (**republicată**) — privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap*)

Articolul 98
(1)
Asociația Nevăzătorilor din România, Asociația Invalizilor de Război Nevăzători din România, Asociația Națională a Surzilor din România, Liga Națională a Organizațiilor cu Personal Handicapat din Cooperația Meșteșugărească și Consiliul Național al Dizabilității din România pot primi sume de la bugetul de stat, prin bugetul Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități în condițiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi, potrivit bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate anual.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 30-06-2017, Alineatul (1) din Articolul 98 , Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 38, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 30 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 508 din 30 iunie 2017 )
(2)
Sumele prevăzute la alin. (1) se utilizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, iar sumele rămase neutilizate la data încheierii exercițiului financiar se restituie la bugetul de stat.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 19-11-2012, Art. 98 a fost modificat de art. VIII din ORDONANȚA DE URGENȚA nr. 68 din 14 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 19 noiembrie 2012. )

← Vezi actul complet