Referință individuală · versiune 23 iulie 2026

Articolul 101

LEGE nr. 448 din 6 decembrie 2006 (**republicată**) — privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap*)

Articolul 101
(1)
Sumele încasate necuvenit, cu titlu de prestații sociale, se recuperează de la titularul dreptului sau de la familia acestuia, după caz.
(2)
Sumele prevăzute la alin (1) se recuperează fără perceperea de dobânzi și penalități de întârziere sau majorări de întârziere, dacă acestea sunt restituite de beneficiar în termen de maximum 180 zile de la emiterea deciziei sau, după caz, a dispoziției de recuperare, în condițiile legii.
(3)
Pentru recuperarea sumelor prevăzute la alin. (1) termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.
(4)
În situația în care beneficiarul dreptului a locuit singur și a decedat, nu se mai procedează la recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații*).
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 12-11-2015, Alin. (4) al art. 101 a fost modificat de art. unic din LEGEA nr. 266 din 6 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 836 din 9 noiembrie 2015, care modifică art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 44 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 27 iunie 2014. )
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 27-06-2014, Art. 101 a fost modificat de art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 44 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 27 iunie 2014. )

← Vezi actul complet