Referință individuală · versiune 23 iulie 2026
Articolul 64
LEGE nr. 448 din 6 decembrie 2006 (**republicată**) — privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap*)
Articolul 64
(1)
Pentru a facilita accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap la transport și călătorie, până la 31 decembrie 2010, autoritățile administrației publice locale au obligația să ia măsuri pentru:
a)
adaptarea tuturor mijloacelor de transport în comun aflate în circulație;
b)
adaptarea tuturor stațiilor mijloacelor de transport în comun conform prevederilor legale, inclusiv marcarea prin pavaj tactil a spațiilor de acces spre ușa de intrare în mijlocul de transport;
c)
montarea panourilor de afișaj corespunzătoare nevoilor persoanelor cu handicap vizual și auditiv în mijloacele de transport public;
d)
imprimarea cu caractere mari și în culori contrastante a rutelor și a indicativelor mijloacelor de transport în comun.
(2)
În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, toți operatorii de taxi au obligația să asigure cel puțin o mașină adaptată transportului persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant.
(3)
Constituie discriminare refuzul conducătorului serviciului de taximetrie, precum și al conducătorului auto de transport alternativ cu autoturism de a asigura transportul persoanei cu handicap și al dispozitivului de mers, inclusiv accesul în taxi alături de câinele-ghid.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 18-05-2024, Alineatul (3), Articolul 64, Capitolul IV a fost modificat de Punctul 2., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 136 din 14 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 448 din 15 mai 2024 )
(4)
Până la data de 31 decembrie 2007, autoritățile administrației publice locale competente au obligația să ia măsuri pentru:
a)
adaptarea trecerilor de pietoni de pe străzile și drumurile publice conform prevederilor legale, inclusiv marcarea prin pavaj tactil;
b)
montarea sistemelor de semnalizare sonoră și vizuală la intersecțiile cu trafic intens.
(5)
Câinele-ghid care însoțește persoana cu handicap grav are acces liber și gratuit în toate locurile publice, inclusiv în locațiile în care se asigură servicii publice și în mijloacele de transport în comun, inclusiv în taxiuri și în mijloacele auto de transport alternativ.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 18-05-2024, Alineatul (5), Articolul 64, Capitolul IV a fost modificat de Punctul 2., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 136 din 14 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 448 din 15 mai 2024 )
(6)
Până la data de 31 decembrie 2010, administratorii infrastructurii feroviare și operatorii de transport feroviar au următoarele obligații:
a)
să adapteze cel puțin un vagon și stațiile principale de tren, pentru a permite accesul persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant;
b)
să marcheze prin pavaj tactil contrastant căile spre peroanele de îmbarcare, ghișee sau alte utilități.