Referință individuală · versiune 23 iulie 2026

Articolul 2

LEGE nr. 448 din 6 decembrie 2006 (**republicată**) — privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap*)

Articolul 2
(1)
Persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficiențelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale și/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu șanse egale la viața societății, necesitând măsuri de protecție în sprijinul integrării și incluziunii sociale.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 22-09-2010, Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010. )
(2)
De dispozițiile prezentei legi beneficiază copiii și adulții cu handicap, cetățeni români, cetățeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul ori reședința în România.

← Vezi actul complet