Referință individuală · versiune 8 octombrie 2024

Articolul 18 - Coduri de conduită

LEGE nr. 365 din 7 iunie 2002 (**republicată**) - privind comerțul electronic

Articolul 18Coduri de conduită
(1)
Asociațiile și organizațiile neguvernamentale cu caracter profesional ori comercial sau cele constituite în scopul protecției consumatorilor, a minorilor ori a persoanelor cu handicap își pot elabora propriile coduri de conduită sau coduri comune cu Autoritatea și Ministerul Justiției, în vederea aplicării corespunzătoare a prevederilor prezentei legi.
(2)
Autoritatea și Ministerul Justiției vor urmări includerea în codurile de conduită prevăzute la alin. (1) în special a unor prevederi referitoare la:
a)
soluționarea litigiilor pe cale extrajudiciară;
b)
întreruperea, temporară sau permanentă, a transmiterii într-o rețea de comunicații sau a stocării informației furnizate de un destinatar al serviciului, în special prin eliminarea informației ori blocarea accesului la aceasta, a accesului la o rețea de comunicații sau a prestării oricărui alt serviciu al societății informaționale;
c)
protecția destinatarilor cu privire la efectuarea comunicărilor comerciale;
d)
protecția minorilor și a demnității umane.
(3)
Autoritatea și Ministerul Justiției susțin:
a)
traducerea codurilor de conduită în limbi de circulație internațională;
b)
facilitarea accesului la codurile de conduită prin mijloace electronice;
c)
popularizarea codurilor de conduită la nivel național și transmiterea acestora, precum și a evaluărilor privind aplicarea și impactul lor practic către statele membre ale Uniunii Europene și către Comisia Europeană.

← Vezi actul complet