Referință individuală · versiune 1 iulie 2026
Articolul 114
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 (**republicată**) — privind circulația pe drumurile publice**)
Articolul 114
(1)
Anularea permisului de conducere eliberat de autoritatea română se dispune în următoarele cazuri:
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 31-01-2022, Partea introductivă a alineatului (1) din Articolul 114 , Capitolul VII a fost modificată de Punctul 44, Articolul I din ORDONANȚA nr. 1 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 28 ianuarie 2022 )
a)
titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracțiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporala a unei persoane, săvârșită ca urmare a nerespectării regulilor de circulație;
b)
titularul permisului de conducere a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracțiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (2), art. 336, 336^1, 337, art. 338 alin. (1) și art. 339 alin. (2)-(4) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare;
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 29-06-2024, Litera b) , Articolul 114 , Capitolul VII a fost modificată de Punctul 37. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 28 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 29 iunie 2024 )
c)
abrogată;
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 20-09-2006, Lit. c) a alin. (1) al art. 114 a fost abrogată de pct. 32 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006. )
d)
titularului permisului de conducere i s-a aplicat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-09-2014, Lit. d) a alin. (1) al art. 114 a fost modificată de pct. 31 al art. I din ORDONANȚA nr. 21 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 29 august 2014. )
e)
permisul de conducere a fost obținut cu încălcarea normelor legale, situație constatată de instanța competentă.
f)
permisul de conducere a fost obținut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul unui proces penal pentru săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (1) și (2), art. 336, 336^1, 337, art. 338 alin. (1) și art. 339 alin. (2)-(4) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, sau pentru săvârșirea unei infracțiuni care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârșită ca urmare a nerespectării regulilor de circulație, atunci când acesta a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 29-06-2024, Litera f) , Articolul 114 , Capitolul VII a fost modificată de Punctul 37. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 28 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 29 iunie 2024 )
Notăactualizări și jurisprudență
Decizie de admitere: HP nr. 414/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 1188 din 23 decembrie 2025:
În interpretarea dispozițiilor art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înțelesul noțiunii de „cercetat“ se referă doar la desfășurarea urmăririi penale in personam.
(2)
În cazul în care titularul permisului de conducere a decedat, radierea mențiunilor privind permisul de conducere al acestuia, înscrise în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate, prevăzut la art. 11 alin. (4), se efectuează de către serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor care a eliberat documentul, în condițiile existenței unui certificat de deces sau în baza datelor transmise de autorități competente.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 29-06-2024, Alineatul (2) , Articolul 114 , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 37. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 28 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 29 iunie 2024 )
(3)
Procedura anulării permisului de conducere se stabilește prin regulament.
(4)
În cazul în care s-a constatat, de către instanța competentă, că permisul de conducere a fost eliberat cu încălcarea normelor procedurale legale, însă dreptul de a conduce a fost obținut în mod legal, în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate, prevăzut la art. 11 alin. (4), mențiunile corespunzătoare se efectuează de serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor care l-a eliberat.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 29-06-2024, Articolul 114 , Capitolul VII a fost completat de Punctul 38. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 28 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 29 iunie 2024 )