Referință individuală · versiune 1 iulie 2026

Articolul 113

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 (**republicată**) — privind circulația pe drumurile publice**)

Articolul 113
(1)
Permisul de conducere se restituie titularului sau reprezentantului convențional al acestuia:
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 29-06-2024, Partea introductivă a alineatului (1) , Articolul 113 , Capitolul VII a fost modificată de Punctul 35. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 28 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 29 iunie 2024 )
a)
la expirarea perioadei de suspendare, cu excepția situației în care dreptul de a conduce este afectat de o altă suspendare stabilită de o autoritate a administrației publice locale ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de plată a creanțelor provenite din amenzile contravenționale care le-au fost aplicate în calitate de conducători de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie potrivit prezentului act normativ;
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 27-03-2026, Litera a) , Articolul 113 , Capitolul VII a fost modificată de Punctul 5. , Articolul VIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 25 februarie 2026 )
b)
abrogată;
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 29-06-2007, Lit. b) a alin. (1) al art. 113 a fost abrogată de pct. 54 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. )
c)
la încetarea măsurii de siguranță prevăzute la art. 108 lit. c) din Codul penal;
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-02-2014, Lit. c) a alin. (1) al art. 113 a fost modificată de pct. 6 al art. 121 din Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. )
d)
abrogată;
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 29-06-2007, Lit. d) a alin. (1) al art. 113 a fost abrogată de pct. 54 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. )
e)
în baza hotărârii judecătorești ramase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului ori procesul-verbal de constatare a contravenției a fost anulat;
f)
la încetarea cauzelor pentru care a fost retras în condițiile art. 97 alin. (4);
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 29-06-2024, Litera f) din Alineatul (1), Articolul 113 , Capitolul VII a fost modificată de Punctul 35. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 28 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 29 iunie 2024 )
g)
în baza rezultatului analizei mostrelor biologice prin care s-a stabilit absența în organism a substanțelor psihoactive.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 29-06-2024, Litera g) din Alineatul (1), Articolul 113 , Capitolul VII a fost modificată de Punctul 35. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 28 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 29 iunie 2024 )
(1^1)
Titularul permisului de conducere eliberat de o autoritate străină, împotriva căruia s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce, poate solicita șefului poliției rutiere pe raza căreia a fost constatată fapta restituirea documentului, înainte de expirarea perioadei de suspendare, cu cel mult o zi lucrătoare înainte de data părăsirii teritoriului României, dacă prezintă dovada achitării amenzii aplicate pentru săvârșirea contravenției care a determinat suspendarea dreptului de a conduce.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 27-03-2026, Alineatul (1^1) , Articolul 113 , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 6. , Articolul VIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 25 februarie 2026 )
(1^2)
În situația restituirii permisului de conducere potrivit alin. (1^1), Inspectoratul General al Poliției Române comunică sancțiunea aplicată autorității străine care a eliberat documentul.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 29-06-2007, Alin. (1^2) al art. 113 a fost introdus de pct. 55 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. )
(1^3)
În situația prevăzută la art. 103 alin. (1) lit. c), în cazul infracțiunii prevăzute de art. 336, 336^1 sau 337 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, în vederea restituirii permisului de conducere, la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce vehicule titularul permisului de conducere trebuie să prezinte dovada realizării unei examinări medicale în scopul prevăzut la art. 22 alin. (1).
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 29-06-2024, Articolul 113 , Capitolul VII a fost completat de Punctul 36. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 28 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 29 iunie 2024 )
(1^4)
În situația în care, la data expirării perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce vehicule titularul permisului de conducere nu prezintă rezultatul examinării medicale prevăzute la alin. (1^3), începând cu prima zi următoare zilei expirării perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce vehicule, șeful poliției rutiere pe raza căreia a fost săvârșită fapta dispune retragerea permisului de conducere până la data prezentării acestuia.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 29-06-2024, Articolul 113 , Capitolul VII a fost completat de Punctul 36. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 28 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 29 iunie 2024 )
Notăactualizări și jurisprudență
Alineatul (1) al articolului V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 28 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 29 iunie 2024 prevede:
Articolul V
(1) Prevederile art. 103 alin. (1) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind soluția de achitare dispusă în condițiile art. 16 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, și alin. (10), art. 109^1 și art. 113 alin. (1^3) și (1^4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică faptelor săvârșite începând cu data intrării în vigoare a acestora.
(2)
Permisul de conducere se restituie de către poliția rutieră în condițiile stabilite în regulament.
Notăactualizări și jurisprudență
Articolul XVII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 25 februarie 2026 prevede:
Articolul XVII
(1) Titularii permiselor de conducere eliberate de autoritatea română nu au dreptul de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie pe drumurile publice, în cazul în care nu își îndeplinesc, în termen de 90 de zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, obligațiile de plată a creanțelor provenite din amenzile contravenționale care le-au fost aplicate în calitate de conducători de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Perioada în care titularii permiselor de conducere nu au dreptul de a conduce potrivit dispozițiilor prevăzute la alin. (1) se constată de către organul fiscal local competent și se stabilește de către acesta proporțional cu suma datorată, respectiv 1 zi de suspendare pentru fiecare 50 de lei datorați. Fracțiile de zile de suspendare nu se iau în calcul.
(3) Perioada în care titularii permiselor de conducere nu au dreptul de a conduce potrivit dispozițiilor alin. (1) începe la ora 0:00 a celei de a treia zi lucrătoare următoare împlinirii termenului de 90 de zile prevăzut la alin. (1) și încetează la ora 24:00 a ultimei zile a perioadei de suspendare.
(4) În termen de 30 de zile de la luarea în evidență a obligațiilor de plată a creanțelor prevăzute la alin. (1), organul fiscal local este obligat să comunice debitorului o somație privind obligația de plată, în cuprinsul căreia se menționează și:
a) data la care se împlinește termenul de 90 de zile prevăzut la alin. (1), precum și faptul că ulterior împlinirii acestui termen se execută o perioadă de suspendare a dreptului de a conduce;
b) perioada de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie pe drumurile publice stabilită potrivit dispozițiilor alin. (2), cu indicarea datelor și orelor de început și de final ale acesteia.
(5) Perioadele în care titularii permiselor de conducere nu au dreptul de a conduce, stabilite potrivit prezentului articol, curg independent de perioadele în care aceștia nu au dreptul de a conduce potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și nu se cumulează cu acestea.
(6) În termen de 2 zile lucrătoare de la împlinirea termenului de 90 de zile prevăzut la alin. (1), organul fiscal local constată această împrejurare și operează mențiuni privind pierderea dreptului de a conduce în sistemul informatic PatrimVen al Ministerului Finanțelor/Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care se transmit prin mijloace electronice automatizate în Sistemul informatic național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate al Ministerului Afacerilor Interne/Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări.
(7) În termen de 2 zile lucrătoare de la constatarea stingerii integrale a obligației de plată a creanței ce a determinat suspendarea dreptului de a conduce, organul fiscal local implementează mențiuni privind redobândirea dreptului de a conduce. Prevederile alin. (6) se aplică în mod corespunzător.
(8) Termenele prevăzute de prezentul articol se calculează potrivit art. 2.552-2.555 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(9) Ministerul Finanțelor și Ministerul Afacerilor Interne adaptează și interconectează sistemele informatice proprii în scopul aplicării prevederilor prezentului articol.
(10) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și a Ministerului Finanțelor, Guvernul aprobă, prin hotărâre, normele de aplicare a prezentului articol.
Conform literei b) a articolului LX din același act normativ, art. XVII alin. (1)-(8), care intra in vigoare la 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgență.
Articolul XLIV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 25 februarie 2026 prevede:
Articolul XLIV
(1) Prevederile art. XVII se aplică exclusiv creanțelor provenite din amenzile contravenționale care au fost aplicate după intrarea în vigoare a acestuia.
(2) În termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Guvernul va modifica, în mod corespunzător, Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Hotărârea Guvernului prevăzută la art. XVII alin. (10) se adoptă în termen 30 de zile de la data adaptării/interconectării sistemelor prevăzute la art. XVII alin. (9).

← Vezi actul complet