Referință individuală · versiune 1 iulie 2026
Articolul 61
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 (**republicată**) — privind circulația pe drumurile publice**)
Articolul 61
(1)
Au regim de circulație prioritară numai autovehiculele prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) și b), atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență. Pentru a avea prioritate de trecere, aceste autovehicule trebuie să aibă în funcțiune semnalele luminoase și sonore.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 29-06-2007, Alin. (1) al art. 61 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. )
Notăactualizări și jurisprudență
Art. IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 83 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 448 din 27 mai 2020 prevede:
Articolul IV
(1) În situațiile în care, pe durata stării de alertă declarate în condițiile legii, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, se impune deplasarea organizată a vehiculelor cu care se asigură transportul persoanelor la locurile de carantină/izolare la domiciliu, acestea sunt însoțite pe drumurile publice de unul sau mai multe autovehicule ale Poliției Române sau ale Jandarmeriei Române.
(2) Deplasarea la locurile de carantină/izolare la domiciliu se realizează în coloană, iar, în cazurile în care se impune, autovehiculele Poliției Române sau ale Jandarmeriei Române pot avea în funcțiune semnalele speciale de avertizare sonoră și luminoasă.
(3) Prin derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe timpul deplasării la locurile de carantină/izolare la domiciliu, coloana de vehicule are regim de circulație prioritară dacă sunt în funcțiune semnalele speciale de avertizare sonoră și luminoasă.
(4) Circulația în regim prioritar se realizează cu respectarea prevederilor art. 61 și 62 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(5) Prevederile alin. (1)-(4) se aplică în mod corespunzător și în situația în care, pentru realizarea măsurilor dispuse pe durata stării de alertă declarate în condițiile legii, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, se impune organizarea altor transporturi de bunuri ori persoane pe drumurile publice.
(2)
Conducătorii autovehiculelor aparținând instituțiilor prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) și b) pot încălca regimul legal de viteză sau alte reguli de circulație, cu excepția celor care reglementează trecerea la nivel cu calea ferată, atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 29-06-2007, Alin. (2) al art. 61 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. )
(3)
Când pe drumul public circulația este dirijată de un polițist rutier, conducătorii autovehiculelor prevăzute la alin. (1) trebuie să respecte semnalele, indicațiile și dispozițiile acestuia.
(4)
În situația încălcării regimului legal de viteză sau a altor reguli de circulație, în condițiile alin. (2), confirmarea deplasării conducătorului autovehiculului în acțiunea de intervenție sau în misiunea care a avut caracter de urgență se face în scris de către instituțiile prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) și b), în termen de cel mult 30 de zile, la solicitarea poliției rutiere.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 27-05-2020, Articolul 61 din Paragraful § 9. , Sectiunea a 2-a , Capitolul V a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 83 din 21 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 448 din 27 mai 2020 )