Referință individuală · versiune 7 aprilie 2022
Articolul 38
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 195 din 22 decembrie 2005 - privind protecția mediului
Articolul 38
(1)
Persoanele juridice care produc, stochează, comercializează și/sau utilizează îngrășăminte chimice și produse de protecție a plantelor, au următoarele obligații:
a)
sa producă, stocheze, comercializeze și să utilizeze produse de protecția plantelor numai cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
b)
să nu folosească îngrășămintele chimice și produsele de protecție a plantelor în zonele sau pe suprafețele unde sunt instituite măsuri speciale de protecție;
c)
să administreze produse de protecție a plantelor cu mijloace aviatice, numai cu avizul autorităților competente pentru protecția mediului, autorităților competente în domeniul sanitar și al comisiilor județene de bază melifera și stupărit pastoral, potrivit reglementărilor în vigoare, după o prealabilă înștiințare prin mass-media;
d)
să aplice, în perioada înfloririi plantelor a căror polenizare se face prin insecte, numai acele tratamente cu produse de protecție a plantelor care sunt selective față de insectele polenizatoare;
e)
să livreze, să manipuleze, să transporte și să comercializeze îngrășămintele chimice și produsele de protecție a plantelor ambalate cu inscripții de identificare, avertizare, prescripții de siguranță și folosire, în condiții în care să nu provoace contaminarea mijloacelor de transport și/sau a mediului, după caz;
f)
să stocheze îngrășămintele chimice și produsele de protecție a plantelor conform fișei cu date de securitate emisă de producător.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 25-07-2020, Litera f) din Alineatul (1) , Articolul 38 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 140 din 21 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 647 din 22 iulie 2020 )
(2)
Persoanele juridice interesate în fabricarea și/sau plasarea pe piața a produselor de protecția plantelor și îngrășămintelor chimice au obligația sa solicite și sa obțină, în cazul în care legislația specifica prevede aceasta, avizul de mediu pentru produse de protecție a plantelor, respectiv pentru autorizarea îngrășămintelor chimice, în vederea producerii, comercializării și utilizării acestora în agricultura și silvicultura.
(3)
Obligațiile prevăzute la alin. (1) lit. b) - f) revin și persoanelor fizice, în condițiile legii.