Referință individuală · versiune 7 aprilie 2022

Articolul 17

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 195 din 22 decembrie 2005 - privind protecția mediului

Articolul 17
(1)
În situația în care se decide revizuirea actelor de reglementare, autoritatea competentă poate solicita refacerea raportului de mediu, a raportului privind impactul asupra mediului sau a bilanțului de mediu, după caz.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 21-07-2013, Alin. (1) al art. 17 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 226 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iulie 2013, care modifică pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 164 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 808 din 3 decembrie 2008. )
(2)
Autorizația integrată de mediu se revizuiește în condițiile prevăzute de legislația specifică privind prevenirea și controlul integrat al poluării.
(3)
Acordul de mediu, autorizația de mediu și autorizația integrată de mediu se suspendă de către autoritatea emitentă, pentru nerespectarea prevederilor acestora, după o notificare prealabilă prin care se poate acorda un termen de cel mult 60 de zile pentru îndeplinirea obligațiilor. Suspendarea se menține până la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni. Pe perioada suspendării, desfășurarea proiectului sau a activității este interzisă.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 03-12-2008, Alin. (3) al art. 17 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 164 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 808 din 3 decembrie 2008. )
(4)
În cazul în care nu s-au îndeplinit condițiile stabilite prin actul de suspendare, autoritatea competentă pentru protecția mediului dispune, după expirarea termenului de suspendare, anularea acordului de mediu sau autorizației/autorizației integrate de mediu, după caz.
(5)
Dispozițiile de suspendare și, implicit, de încetare a desfășurării proiectului sau activității sunt executorii de drept.

← Vezi actul complet