Referință individuală · versiune 7 aprilie 2022
Articolul 16
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 195 din 22 decembrie 2005 - privind protecția mediului
Articolul 16
(1)
Avizul de mediu și acordul de mediu își păstrează valabilitatea pe toată perioada punerii în aplicare a planului sau programului, respectiv proiectului.
(2)
Abrogat.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 18-11-2019, Alineatul (2) din Articolul 16 , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 219 din 15 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 925 din 15 noiembrie 2019 )
(2^1)
Autorizația de mediu și autorizația integrată de mediu își păstrează valabilitatea pe toată perioada în care beneficiarii lor obțin viza anuală.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 18-11-2019, Articolul 16 din Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 219 din 15 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 925 din 15 noiembrie 2019 )
(2^2)
Scopul aplicării vizei anuale este acela de a confirma faptul că titularul desfășoară activitatea în aceleași condiții pentru care a fost emisă autorizația de mediu sau autorizația integrată de mediu și că nu au intervenit modificări care să afecteze condițiile stabilite prin actele de reglementare.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 18-11-2019, Articolul 16 din Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 219 din 15 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 925 din 15 noiembrie 2019 )
(2^3)
Procedura de aplicare a vizei anuale prevăzute la alin. (2^1) se stabilește prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 18-11-2019, Articolul 16 din Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 219 din 15 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 925 din 15 noiembrie 2019 )
(2^4)
Viza anuală se aplică de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și, respectiv, Administrația Rezervației Biosferei «Delta Dunării» pentru autorizațiile de mediu și autorizațiile integrate de mediu care intră în sfera de competență a acestora.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 18-11-2019, Articolul 16 din Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 219 din 15 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 925 din 15 noiembrie 2019 )
(2^5)
Viza anuală pentru autorizațiile de mediu și autorizațiile integrate de mediu care nu intră în sfera de competență a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și Administrației Rezervației Biosferei «Delta Dunării» se aplică de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului sau se deleagă de către aceasta către autoritățile competente pentru protecția mediului.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 18-11-2019, Articolul 16 din Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 219 din 15 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 925 din 15 noiembrie 2019 )
(2^6)
În cazul în care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Administrația Rezervației Biosferei «Delta Dunării» sau Agenția Națională pentru Protecția Mediului constată că nu a fost solicitată sau obținută viza anuală, se aplică dispozițiile art. 17 alin. (3) și (4).
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 18-11-2019, Articolul 16 din Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 219 din 15 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 925 din 15 noiembrie 2019 )
(2^7)
Aplicarea vizei anuale se tarifează conform prevederilor legale în vigoare, iar cuantumul acestui tarif se stabilește prin ordin al autorității publice centrale pentru protecția mediului.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 18-11-2019, Articolul 16 din Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 219 din 15 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 925 din 15 noiembrie 2019 )
Notăactualizări și jurisprudență
Reproducem mai jos prevederile art. II din LEGEA nr. 219 din 15 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 925 din 15 noiembrie 2019:
Articolul II
(1) Obținerea vizei anuale este obligatorie atât pentru autorizațiile de mediu și autorizațiile integrate de mediu care sunt emise la data intrării în vigoare a prezentei legi, cât și pentru cele emise ulterior.
(2) Valabilitatea autorizațiilor de mediu și a autorizațiilor integrate de mediu care sunt emise la data intrării în vigoare a prezentei legi se poate modifica la cererea titularilor, în sensul menținerii valabilității acestor acte de reglementare pe toată perioada în care titularul obține viza anuală.
(3) În cazul în care titularul nu solicită modificarea valabilității autorizației de mediu sau a autorizației integrate de mediu, acesta este obligat ca, înainte cu cel puțin 6 luni de la expirarea valabilității actului de reglementare, să solicite emiterea unei noi autorizații în termenele prevăzute de legislația în vigoare, chiar dacă pe parcursul termenului de valabilitate a obținut viza anuală.
(4) În cazul operatorilor economici care solicită modificarea valabilității autorizațiilor sau a autorizațiilor integrate de mediu, după caz, cu aplicarea alin. (2), aceștia nu vor solicita și nu vor parcurge procedura de obținere a unei noi autorizații sau, respectiv, a autorizației integrate de mediu.
(3)
Prin excepție de la prevederile alin. (2), autorizațiile de mediu emise cu program pentru conformare sunt valabile pe toată perioada derulării programului, dar nu mai mult de 60 de zile de la data scadentă de realizare a ultimei măsuri din programul respectiv.
(4)
În cazul în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, sau se modifică condițiile care au stat la baza emiterii lor, autoritatea competentă decide, după caz, pe baza notificării titularului, prevăzută la art. 15 alin. (2) lit. a), menținerea actelor de reglementare sau necesitatea revizuirii acestora, informând titularul cu privire la această decizie.
(5)
Până la adoptarea unei decizii de către autoritatea competentă, în sensul prevăzut la alin. (4), este interzisă desfășurarea oricărei activități sau realizarea proiectului, planului ori programului care ar rezulta în urma modificărilor care fac obiectul notificării.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 03-12-2008, Art. 16 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 164 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 808 din 3 decembrie 2008. )