Referință individuală · versiune 8 octombrie 2024

Articolul 9 - Excepții

LEGE nr. 506 din 17 noiembrie 2004 - privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice

Articolul 9Excepții
(1)
Furnizorul unei rețele publice de comunicații electronice sau al unui serviciu de comunicații electronice destinat publicului poate deroga de la prevederile art. 7 referitoare la oferirea posibilității de ascundere a identității liniei apelante, astfel:
a)
temporar, în urma cererii unui abonat privind depistarea sursei unor apeluri abuzive; în acest caz datele care permit identificarea abonatului apelant vor fi păstrate și puse la dispoziție de către furnizorul rețelei publice de comunicații electronice sau al serviciului de comunicații electronice destinat publicului, în condițiile legii;
b)
pentru fiecare linie, în vederea soluționării de către serviciile specializate de intervenție recunoscute în condițiile legii, precum poliție, pompieri sau ambulanță, a situațiilor ce le sunt semnalate prin apeluri de urgență.
(2)
În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), furnizorul unei rețele publice de comunicații electronice sau al unui serviciu de comunicații electronice destinat publicului poate deroga și de la prevederile art. 8, referitoare la obținerea consimțământului abonatului sau utilizatorului cu privire la prelucrarea datelor de localizare.
(3)
Derogările prevăzute la alin. (1) și (2) sunt permise în condițiile stabilite de Avocatul Poporului, cu consultarea ANRC.
(4)
Abrogat.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 26-04-2012, Alin. (4) al art. 9 a fost abrogat de pct. 13 al art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 13 din 24 aprilie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 277 din 26 aprilie 2012. )

← Vezi actul complet