Referință individuală · versiune 31 octombrie 2003

Articolul 110 — Încetarea mandatului

CONSTITUȚIE*) din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)

Articolul 110Încetarea mandatului
(1)
Guvernul își exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale.
(2)
Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situațiile prevăzute la articolul 106, cu excepția revocării, ori este în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile mai mult de 45 de zile.
(3)
În situațiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile articolului 103.
(4)
Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) și (2) îndeplinește numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.

← Vezi actul complet