Referință individuală · versiune 27 aprilie 2026

Articolul 129^1 - Membrii de familie ai beneficiarilor protecției internaționale readmiși pe teritoriul României

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 194 din 12 decembrie 2002 (**republicată**) - privind regimul străinilor în România

Articolul 129^1Membrii de familie ai beneficiarilor protecției internaționale readmiși pe teritoriul României
(1)
Membrii de familie ai beneficiarilor protecției internaționale readmiși pe teritoriul României, potrivit art. 20^1 alin. (1) din Legea nr. 122/2006, cu modificările și completările ulterioare, sunt străinii care aveau un drept de ședere temporară în scopul reîntregirii familiei beneficiarilor protecției internaționale în statul membru care a dispus îndepărtarea.
(2)
Membrii de familie prevăzuți la alin. (1) pot intra pe teritoriul României fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b) și c), beneficiază de un drept de ședere temporară pentru 90 de zile, începând cu data intrării în România, și pot solicita prelungirea acestui drept pentru oricare dintre scopurile și în condițiile prevăzute la cap. IV, fără a mai fi necesară obținerea în prealabil a unei vize de lungă ședere.
(3)
Prevederile alin. (2) nu aduc atingere situației mai favorabile dobândite de străinii în cauză pe teritoriul României în temeiul altor dispoziții legale.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 26-12-2013, Art. 129^1 a fost introdus de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 376 din 19 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 826 din 23 decembrie 2013. )

← Vezi actul complet