Referință individuală · versiune 27 aprilie 2026
Articolul 111 - Anularea permisului de ședere
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 194 din 12 decembrie 2002 (**republicată**) - privind regimul străinilor în România
Articolul 111Anularea permisului de ședere
(1)
În cazul în care străinului, titular al unui document eliberat potrivit art. 107 alin. (1), i se revocă, i se anulează sau îi încetează dreptul de ședere, documentul aferent se anulează la data luării deciziei și se retrage cel mai târziu la data la care această decizie este adusă la cunoștință străinului.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 10-11-2018, Alineatul (1) din Articolul 111 , Sectiunea 1 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 61, Articolul I din LEGEA nr. 247 din 5 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 941 din 07 noiembrie 2018 )
(2)
Anularea permisului ICT se comunică în termen de 5 zile statelor membre pe teritoriul cărora străinul este sau urmează să fie detașat.
(3)
Anularea permiselor de ședere eliberate străinilor în scop de studii sau de cercetare, precum și ale membrilor de familie ai acestora se comunică în termen de 5 zile statelor membre pe teritoriul cărora străinii își exercită mobilitatea.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 10-11-2018, Articolul 111 din Sectiunea 1 , Capitolul VI a fost completat de Punctul 62, Articolul I din LEGEA nr. 247 din 5 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 941 din 07 noiembrie 2018 )
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 03-09-2016, Art. 111 a fost modificat de pct. 34 al art. II din ORDONANȚA nr. 25 din 24 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 670 din 31 august 2016. )