Referință individuală · versiune 27 aprilie 2026
Articolul 99 - Efectuarea expulzării
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 194 din 12 decembrie 2002 (**republicată**) - privind regimul străinilor în România
Articolul 99Efectuarea expulzării
(1)
Expulzarea se efectuează de către Inspectoratul General pentru Imigrări prin îndepărtarea sub escortă a străinului. Prevederile art. 90-93 și 98 se aplică în mod corespunzător.
(2)
Dreptul de ședere al străinului încetează de drept la data începerii executării pedepsei accesorii, respectiv complementare, aplicată potrivit prevederilor art. 65 alin. (2) sau ale art. 66 alin. (1) lit. c) din Codul penal.
(3)
Străinii care fac obiectul prezentului articol sunt amprentați și fotografiați în condițiile și pentru scopurile prevăzute de Regulamentul (UE) 2018/1.860 al Parlamentului European și al Consiliului și de Regulamentul (UE) 2018/1.861 al Parlamentului European și al Consiliului.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 08-04-2023, Articolul 99 din Sectiunea a 4-a , Capitolul V a fost completat de Punctul 5, Articolul 68, Capitolul V din LEGEA nr. 76 din 3 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 282 din 05 aprilie 2023 )