Referință individuală · versiune 27 aprilie 2026
Articolul 42 - Viza de lungă ședere pentru desfășurarea de activități profesionale
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 194 din 12 decembrie 2002 (**republicată**) - privind regimul străinilor în România
Articolul 42Viza de lungă ședere pentru desfășurarea de activități profesionale
Viza de lungă ședere pentru desfășurarea de activități profesionale se acordă străinilor care urmează să exercite pe teritoriul României profesii liberale reglementate prin legi speciale, cu prezentarea următoarelor documente:
a)
dovada îndeplinirii condițiilor legale de exercitare a profesiilor respective;
b)
dovada faptului că în țara de origine practică o profesie similară cu cea pe care intenționează să o desfășoare în România;
c)
asigurare medicală de călătorie pe perioada valabilității vizei, care să acopere integral perioada preconizată de ședere a străinului în cauză, toate cheltuielile pe care le-ar putea ocaziona repatrierea din motive medicale, tratamentele medicale de urgență și/sau spitalizarea de urgență ori decesul, să fie valabilă pe întregul teritoriu al statelor membre și a cărei acoperire minimă să fie de 30.000 EUR;
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 27-04-2026, Litera c) , Articolul 42 , Sectiunea a 6-a , Capitolul III a fost modificată de Punctul 23. , Articolul 45 , Titlul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 23 aprilie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 27 aprilie 2026 )
d)
certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeași valoare juridică.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 28-11-2014, Art. 42 a fost modificat de pct. 37 al art. 41, Titlul II din ORDONANȚA nr. 25 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 30 august 2014. )