Referință individuală · versiune 27 aprilie 2026

Articolul 19 - Exceptarea de la regimul obligativității vizelor

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 194 din 12 decembrie 2002 (**republicată**) - privind regimul străinilor în România

Articolul 19Exceptarea de la regimul obligativității vizelor
(1)
Sunt exceptați de la obligativitatea vizelor cetățenii statelor cu care România a încheiat acorduri în acest sens, în condițiile și pentru perioadele de ședere stabilite prin aceste acorduri.
(2)
Străinii piloți de aeronave și ceilalți membri ai echipajului, titulari ai unei licențe de zbor sau ai unui certificat de echipaj, prevăzute la anexa nr. 9 la Convenția privind aviația civilă internațională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, sunt scutiți de obligativitatea de a avea pașaport și de a avea viză numai în situațiile în care se află în exercițiul funcțiunii și:
a)
nu părăsesc aeroportul de escală;
b)
nu părăsesc aeroportul de destinație;
c)
nu părăsesc teritoriul orașului situat în apropierea aeroportului;
d)
nu părăsesc aeroportul decât pentru a merge la un alt aeroport românesc.
(3)
Guvernul poate stabili, prin hotărâre, exceptarea unilaterală a unor categorii de străini de la obligativitatea vizelor.

← Vezi actul complet