Referință individuală · versiune 27 aprilie 2026
Articolul 7 - Obligațiile transportatorilor
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 194 din 12 decembrie 2002 (**republicată**) - privind regimul străinilor în România
Articolul 7Obligațiile transportatorilor
(1)
Este interzisă aducerea în România de către companiile de transport aeriene, navale sau terestre a străinilor fără documente de trecere a frontierei, cu documente sau vize false ori falsificate sau ascunși în mijloacele de transport ori care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) și b).
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 31-07-2011, Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 157 din 11 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 533 din 28 iulie 2011. )
(2)
În cazul nerespectării dispozițiilor alin. (1), compania de transport respectivă este obligată să asigure transportul imediat al străinilor în cauză la locul de îmbarcare sau într-un alt loc pe care străinii îl acceptă și unde sunt acceptați. Dacă acest lucru nu este posibil, transportatorul este obligat să asigure cheltuielile determinate de acordarea drepturilor prevăzute la art. 9 alin. (4), precum și cele de punere în executare a măsurii nepermiterii intrării în România.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 28-11-2014, Alin. (2) al art. 7 a fost modificat de pct. 6 al art. 41, Titlul II din ORDONANȚA nr. 25 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 30 august 2014. )
(3)
Obligațiile prevăzute la alin. (2) sunt aplicabile și companiilor de transport cu care sosesc în România străinii aflați în tranzit, dacă:
a)
transportatorul care urmează să-i preia pentru a-i duce în țara de destinație refuză să-i îmbarce;
b)
autoritățile statului de destinație nu permit intrarea străinilor și îi returnează în România.