Referință individuală · versiune 6 iulie 2026

Articolul 88

LEGE nr. 504 din 11 iulie 2002 — Legea audiovizualului

Articolul 88
(1)
Supravegherea respectării, controlul îndeplinirii obligațiilor și sancționarea încălcării prevederilor prezentei legi, precum și a deciziilor și instrucțiunilor cu caracter normativ emise în baza și pentru aplicarea acesteia revin Consiliului, cu excepția prevederilor aplicabile licențelor de emisie, licențelor de utilizare a frecvențelor radio în sistem digital terestru ori autorizațiilor tehnice, a căror respectare, supraveghere, control și, respectiv, sancționare a încălcării revin de drept Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, în conformitate cu atribuțiile pe care le are, conform legii.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 22-11-2009, Alin. (1) al art. 88 a fost modificat de pct. 52 al articolului unic din LEGEA nr. 333 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 19 noiembrie 2009, care modifică pct. 63 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 181 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 3 decembrie 2008. )
(2)
Abrogat.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 22-11-2009, Alin. (2) al art. 88 a fost abrogat de pct. 53 al articolului unic din LEGEA nr. 333 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 19 noiembrie 2009, care modifică pct. 63 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 181 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 3 decembrie 2008. )
(3)
În exercitarea atribuțiilor de supraveghere personalul de control poate solicita furnizorilor de servicii media sau distribuitorilor de servicii informațiile necesare în aplicarea prezentei legi, precizând temeiul legal și scopul solicitării, și poate stabili termene până la care aceste informații să fie furnizate, sub sancțiunea prevăzută de prezenta lege.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 03-12-2008, Art. 88 a fost modificat de pct. 63 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 181 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 3 decembrie 2008. )

← Vezi actul complet