Referință individuală · versiune 6 iulie 2026
Articolul 73
LEGE nr. 504 din 11 iulie 2002 — Legea audiovizualului
Articolul 73
(1)
Utilizarea stațiilor de emisie de radiodifuziune sonoră terestră și televiziune terestră aflate sub jurisdicția României, în scopul furnizării oricărui serviciu de programe pe, respectiv de pe teritoriul României, se poate face numai după obținerea autorizației tehnice de la Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, pe baza procedurii stabilite de aceasta.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 28-02-2011, Alin. (1) al art. 73 a fost modificat de pct. 5 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 19 din 23 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 28 februarie 2011. )
(2)
Procedura prevăzută la alin. (1) se aprobă prin decizie a președintelui Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 22-11-2009, Art. 73 a fost modificat de pct. 49 al articolului unic din LEGEA nr. 333 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 19 noiembrie 2009, care modifică pct. 53 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 181 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 3 decembrie 2008. )