Referință individuală · versiune 6 iulie 2026
Articolul 6
LEGE nr. 504 din 11 iulie 2002 — Legea audiovizualului
Articolul 6
(1)
Cenzura de orice fel asupra comunicării audiovizuale este interzisă.
(2)
Independența editorială a furnizorilor de servicii media audiovizuale este recunoscută și garantată de prezenta lege.
(3)
Sunt interzise ingerințe de orice fel în conținutul, forma sau modalitățile de prezentare a elementelor serviciilor media audiovizuale, din partea autorităților publice sau a oricăror persoane fizice sau juridice, române ori străine.
(4)
Nu constituie ingerințe deciziile și instrucțiunile având caracter normativ, emise de Consiliul Național al Audiovizualului în aplicarea prezentei legi și cu respectarea dispozițiilor legale, precum și a normelor privind drepturile omului, prevăzute în convențiile și tratatele ratificate de România.
(5)
Nu constituie ingerințe prevederile cuprinse în codurile de conduită profesională pe care jurnaliștii și furnizorii de servicii media audiovizuale le adoptă și pe care le aplică în cadrul mecanismelor și structurilor de autoreglementare a activității lor, dacă nu contravin dispozițiilor legale în vigoare.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 03-12-2008, Art. 6 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 181 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 3 decembrie 2008. )