Referință individuală · versiune 9 martie 2026

Articolul 37

LEGE nr. 76 din 16 ianuarie 2002 - privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă

Articolul 37
(1)
Constituie stagiu de cotizare perioadele în care angajații sau, după caz, și angajatorii au datorat contribuții de asigurări pentru șomaj în sistemul asigurărilor pentru șomaj în România, conform legislației naționale, până la data la care aceste contribuții de asigurări pentru șomaj au fost eliminate, și în alte țări, conform legislației din țara respectivă, în condițiile stabilite prin acordurile și convențiile internaționale la care România este parte, precum și perioadele în care persoanele sunt asigurate obligatoriu sau facultativ, în condițiile prezentei legi.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-01-2018, Alineatul (1) din Articolul 37 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 95 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 991 din 13 decembrie 2017 )
(2)
Drepturile cuvenite în sistemul asigurărilor pentru șomaj din România se pot transfera în țările în care asigurații își stabilesc domiciliul sau reședința, în condițiile reglementate prin acorduri și convenții internaționale la care România este parte.
(3)
Indemnizațiile de șomaj aferente drepturilor prevăzute la alin. (2) pot fi transferate în alte țări, în condițiile reglementate prin acorduri și convenții internaționale la care România este parte, în moneda țărilor respective sau într-o altă monedă asupra căreia s-a convenit.
(4)
Indemnizațiile de șomaj cuvenite în sistemul asigurărilor pentru șomaj din România pot fi menținute în plată pe perioada în care persoana se deplasează pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European și pe teritoriul Elveției, pentru a căuta un loc de muncă în condițiile dispozițiilor referitoare la prestația de șomaj, prevăzute de reglementările Uniunii Europene cu privire la aplicarea regimurilor de securitate socială a salariaților, lucrătorilor independenți și membrilor familiilor acestora care se deplasează în interiorul Uniunii Europene sau, după caz, de reglementările europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială, precum și ale măsurilor adoptate, potrivit legii, în aplicarea acestor reglementări europene.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 27-07-2013, Alin. (4) al art. 37 a fost modificat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 250 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 24 iulie 2013. )
(5)
Prestațiile de șomaj aferente drepturilor stabilite de instituțiile competente în materie de șomaj din alte state membre ale Uniunii Europene pot fi menținute în plată în România, în condițiile dispozițiilor referitoare la prestația de șomaj, prevăzute de reglementările comunitare cu privire la aplicarea regimurilor de securitate socială a salariaților, lucrătorilor independenți și membrilor familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunității Europene, precum și ale măsurilor adoptate, potrivit legii, în aplicarea acestor reglementări comunitare.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 14-10-2008, Alin. (5) al art. 37 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 126 din 8 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 14 octombrie 2008. )

← Vezi actul complet