Referință individuală · versiune 9 martie 2026
Articolul 33
LEGE nr. 76 din 16 ianuarie 2002 - privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă
Articolul 33
(1)
Din sursele financiare constituite în cadrul bugetului asigurărilor pentru șomaj se acoperă, în principal, următoarele cheltuieli privind:
a)
plata indemnizațiilor de șomaj, precum și a prestațiilor de șomaj aferente drepturilor stabilite de instituțiile competente în materie de șomaj din Islanda, Norvegia, Lichtenstein și Elveția, în condițiile prezentei legi și ale dispozițiilor referitoare la prestația de șomaj prevăzute de reglementările Uniunii Europene cu privire la aplicarea regimurilor de securitate socială a salariaților, lucrătorilor independenți și membrilor familiilor acestora care se deplasează în interiorul Uniunii Europene, precum și ale măsurilor adoptate, potrivit legii, în aplicarea acestor reglementări europene;
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 27-07-2013, Lit. a) a alin. (1) al art. 33 a fost modificată de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 250 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 24 iulie 2013. )
a^1)
prestațiile de șomaj plătite de instituțiile competente în materie de șomaj din statele membre ale Uniunii Europene în primele 3 luni sau, după caz, 5 luni de indemnizare și a căror rambursare este solicitată Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în calitatea sa de organism de legătură pentru plata prestațiilor de șomaj, stabilite în temeiul dispozițiilor instrumentelor juridice europene de către instituțiile competente, în condițiile dispozițiilor referitoare la prestația de șomaj prevăzute de reglementările Uniunii Europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială;
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 27-07-2013, Lit. a^1) a alin. (1) al art. 33 a fost introdusă de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 250 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 24 iulie 2013. )
b)
plata contribuțiilor pentru asigurări sociale de stat pentru beneficiarii indemnizațiilor de șomaj, stabilite potrivit legii.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-01-2018, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 33 , Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost modificată de Punctul 22, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 95 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 991 din 13 decembrie 2017 )
c)
plățile compensatorii acordate potrivit legii;
d)
taxe, comisioane și alte cheltuieli ocazionate de efectuarea plăților prevăzute la lit. a)-c);
e)
finanțarea măsurilor pentru stimularea ocupării forței de muncă și a măsurilor pentru prevenirea șomajului;
f)
finanțarea serviciilor de formare profesională pentru persoanele care, potrivit legii, beneficiază în mod gratuit de aceste servicii;
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 18-06-2004, Lit. f) a alin. (1) al art. 33 a fost modificată de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 107 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 19 aprilie 2004. )
g)
finanțarea studiilor, rapoartelor și analizelor privind piața muncii, comandate instituțiilor de specialitate de către Comisia Națională de Promovare a Ocupării Forței de Muncă și de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă;
h)
organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, inclusiv realizarea de obiective de investiții, dotări și alte cheltuieli de natura cheltuielilor de capital, în limitele prevăzute de lege;
i)
participarea la activitatea unor organizații internaționale, inclusiv plata cotizațiilor pentru afilierea la acestea;
j)
aplicarea măsurilor în vederea recuperării debitelor;
k)
cofinanțarea unor proiecte privind modernizarea serviciilor de ocupare și formare profesională pe baza unor acorduri internaționale;
l)
cofinanțarea unor programe privind stimularea ocupării forței de muncă;
l^1)
finanțarea contribuției naționale pentru implementarea proiectelor derulate în cadrul programelor operaționale finanțate din instrumente structurale, precum și a măsurilor pe piața muncii de natura serviciilor și alocațiilor financiare personalizate care reprezintă acțiuni eligibile conform reglementărilor europene privind crearea Fondului European de Ajustare la Globalizare și sunt prevăzute a se acorda prin programele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, pentru care se solicită o contribuție financiară din partea Fondului European de Ajustare la Globalizare, în condițiile reglementărilor europene specifice;
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 27-07-2013, Lit. l^1) a alin. (1) al art. 33 a fost introdusă de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 250 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 24 iulie 2013. )
m)
rambursarea împrumuturilor contractate în condițiile legii, precum și plata de dobânzi și comisioane aferente acestora;
n)
alte cheltuieli prevăzute de legislația în vigoare.
o)
finanțarea serviciilor de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale pentru persoanele înregistrate la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, care beneficiază în mod gratuit de aceste servicii, precum și a activității de elaborare, actualizare și aprobare a instrumentelor specifice necesare organizării de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, potrivit legii, a evaluării și certificării competențelor dobândite pe alte căi decât cea formală.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 27-07-2013, Lit. o) a alin. (1) al art. 33 a fost introdusă de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 250 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 24 iulie 2013. )
(2)
Nivelul cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru șomaj se fundamentează de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, la propunerea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în funcție de indicatorii sociali stabiliți pe baza analizelor, studiilor și prognozelor privind evoluțiile de pe piața muncii.
(3)
Cheltuielile cu transmiterea către beneficiari a drepturilor prevăzute la art. 43, ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, se stabilesc astfel:
a)
prin stabilirea unui tarif pentru un talon de plată, în situația în care plata se efectuează la domiciliul beneficiarilor din România;
b)
prin aplicarea unui procent asupra sumelor plătite, în situația în care achitarea drepturilor se face la domiciliul beneficiarilor;
c)
prin stabilirea unui comision bancar, negociabil, în situația în care plata drepturilor se face în cont curent sau în cont de card.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-01-2011, Alin. (3) al art. 33 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 108 din 6 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 830 din 10 decembrie 2010. )
(4)
Procentul prevăzut la alin. (3) lit. b) se stabilește astfel încât cheltuielile totale de transmitere să nu depășească 1% din valoarea totală a sumelor plătite.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-01-2011, Alin. (4) al art. 33 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 108 din 6 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 830 din 10 decembrie 2010. )
Notăactualizări și jurisprudență
Articolele 20 și 21, Capitolul III din LEGEA nr. 369 din 19 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1215 din 19 decembrie 2022 prevăd:
Articolul 20
(1) Pentru plata drepturilor la domiciliul beneficiarilor, cheltuielile pentru transmiterea și achitarea drepturilor finanțate din bugetul asigurărilor sociale de stat se stabilesc prin aplicarea coeficientului de 1,1% asupra sumelor plătite.
(2) Pentru plata drepturilor la domiciliul beneficiarilor, cheltuielile pentru transmiterea și achitarea drepturilor finanțate din bugetul asigurărilor pentru șomaj se stabilesc prin aplicarea coeficientului de 1% asupra sumelor plătite.
(3) Cheltuielile stabilite prin aplicarea coeficienților prevăzuți la alin. (1) și (2) se suportă din bugetul din care se finanțează drepturile respective.
Articolul 21
Tariful pentru un talon de plată la domiciliul beneficiarilor, în situația în care aceștia au optat pentru plata în cont curent sau în cont de card, este de 2,15 lei și se suportă din bugetul din care se finanțează dreptul respectiv.
Articolul 24 și 25, Capitolul III din LEGEA nr. 10 din 10 februarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 119 din 10 februarie 2025 prevăd:
Articolul 24
(1) Pentru plata drepturilor la domiciliul beneficiarilor, cheltuielile pentru transmiterea și achitarea drepturilor finanțate din bugetul asigurărilor sociale de stat se stabilesc prin aplicarea coeficientului de 1,1% asupra sumelor plătite.
(2) Pentru plata drepturilor la domiciliul beneficiarilor, cheltuielile pentru transmiterea și achitarea drepturilor finanțate din bugetul asigurărilor pentru șomaj se stabilesc prin aplicarea coeficientului de 1% asupra sumelor plătite.
(3) Cheltuielile stabilite prin aplicarea coeficienților prevăzuți la alin. (1) și (2) se suportă din bugetul din care se finanțează drepturile respective.
Articolul 25
Tariful pentru un talon de plată la domiciliul beneficiarilor, în situația în care aceștia au optat pentru plata în cont curent sau în cont de card, este de 2,15 lei și se suportă din bugetul din care se finanțează dreptul respectiv.
Articolul 22 și 23, Cap. III din LEGEA nr. 44 din 27 martie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 243 din 27 martie 2026 prevăd:
Articolul 22
(1) Pentru plata drepturilor la domiciliul beneficiarilor, cheltuielile pentru transmiterea și achitarea drepturilor finanțate din bugetul asigurărilor sociale de stat se stabilesc prin aplicarea coeficientului de 1,1% asupra sumelor plătite.
(2) Pentru plata drepturilor la domiciliul beneficiarilor, cheltuielile pentru transmiterea și achitarea drepturilor finanțate din bugetul asigurărilor pentru șomaj se stabilesc prin aplicarea coeficientului de 1% asupra sumelor plătite.
(3) Cheltuielile stabilite prin aplicarea coeficienților prevăzuți la alin. (1) și (2) se suportă din bugetul din care se finanțează drepturile respective.
Articolul 23
Tariful pentru un talon de plată la domiciliul beneficiarilor, în situația în care aceștia au optat pentru plata în cont curent sau în cont de card, este de 2,15 lei și se suportă din bugetul din care se finanțează dreptul respectiv.
(5)
Comisionul bancar prevăzut la alin. (3) lit. c) se stabilește astfel încât cheltuielile totale de transmitere să nu depășească 0,15% din valoarea totală a sumelor plătite.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-01-2011, Alin. (5) al art. 33 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 108 din 6 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 830 din 10 decembrie 2010. )