Referință individuală · versiune 27 martie 2026
Articolul 39^1
ORDONANȚĂ nr. 2 din 12 iulie 2001 — privind regimul juridic al contravențiilor
Articolul 39^1
(1)
În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.
(2)
În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 04-10-2009, Alin. (2) al art. 39^1 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 28 septembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 645 din 1 octombrie 2009. )
(3)
Hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este supusă recursului.
(4)
Urmărirea punerii în executare a sentințelor se realizează de către serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârșit contravenția, în colaborare cu serviciile specializate din primării.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 28-07-2006, Art. 39^1 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 352 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 25 iulie 2006. )