Referință individuală · versiune 25 februarie 2026

Articolul 47

LEGE nr. 350 din 6 iunie 2001 - privind amenajarea teritoriului și urbanismul

Articolul 47
(1)
Planul urbanistic zonal este instrumentul de planificare urbană de reglementare specifică, prin care se coordonează dezvoltarea urbanistică integrată a unor zone din localitate, caracterizate printr-un grad ridicat de complexitate sau printr-o dinamică urbană accentuată. Planul urbanistic zonal asigură corelarea programelor de dezvoltare urbană integrată a zonei cu Planul urbanistic general.
----------
Alin. (1) al art. 47 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.
(2)
Planul urbanistic zonal cuprinde reglementări asupra zonei referitoare la:
a)
organizarea rețelei stradale;
b)
organizarea arhitectural-urbanistică în funcție de caracteristicile structurii urbane;
c)
modul de utilizare a terenurilor;
d)
dezvoltarea infrastructurii edilitare;
e)
statutul juridic și circulația terenurilor;
f)
protejarea monumentelor istorice și servituți în zonele de protecție ale acestora.
(3)
Elaborarea Planului urbanistic zonal este obligatorie în cazul:
a)
zonelor centrale ale localităților;
b)
zonelor construite protejate și de protecție a monumentelor;
c)
zonelor de agrement și turism;
d)
zonelor/parcurilor industriale, tehnologice și zonelor de servicii;
e)
parcelărilor, pentru divizarea în mai mult de 3 parcele;
f)
infrastructurii de transport;
g)
zonelor supuse restructurării sau regenerării urbane;
h)
altor zone stabilite de autoritățile publice locale din localități, potrivit legii.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 13-07-2013, Alin. (3) al art. 47 a fost modificat de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 24 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011. )
(3^1)
Prevederile alin. (3) nu se aplică în situația în care planurile urbanistice generale reglementează condițiile de autorizare a investițiilor din zonele menționate, cu excepția zonelor construite protejate.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 13-07-2013, Alin. (3^1) al art. 47 a fost introdus de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 24 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011. )
(3^2)
Abrogat.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 30-06-2017, Alineatul (3^2) din Articolul 47 , Sectiunea a 3-a , Capitolul IV a fost abrogat de Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 30 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 30 iunie 2017 )
(4)
Delimitarea zonelor pentru care se întocmesc planuri urbanistice zonale obligatorii se face, de regulă, în Planul urbanistic general.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 11-02-2011, Alin. (4) al art. 47 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011. )
(5)
Prin Planul urbanistic zonal se stabilesc, în baza analizei contextului social, cultural istoric, urbanistic și arhitectural, reglementări cu privire la regimul de construire, funcțiunea zonei, înălțimea maximă admisă, coeficientul de utilizare a terenului (CUT), procentul de ocupare a terenului (POT), retragerea clădirilor față de aliniament și distanțele față de limitele laterale și posterioare ale parcelei, caracteristicile arhitecturale ale clădirilor, materialele admise.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 11-02-2011, Alin. (5) al art. 47 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011. )
(6)
Abrogat.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 06-07-2009, Alin. (6) al art. 47 a fost abrogat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 3 iulie 2009, care modifică pct. 18 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008. )

← Vezi actul complet