Referință individuală · versiune 6 iulie 2026

Articolul 23

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 155 din 30 decembrie 2024 - privind instituirea unui cadru pentru securitatea cibernetică a rețelelor și sistemelor informatice din spațiul cibernetic național civil

Articolul 23
(1)
Strategia națională de securitate cibernetică elaborată conform art. 22 cuprinde cel puțin următoarele:
a)
obiectivele și prioritățile strategiei naționale de securitate cibernetică, care acoperă în special sectoarele menționate în anexele nr. 1 și 2;
b)
un cadru de guvernanță pentru realizarea obiectivelor și priorităților menționate la lit. a), inclusiv politicile publice prevăzute la alin. (2);
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 10-07-2025, Litera b) , Alineatul (1) , Articolul 23 , Sectiunea 1 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 8. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 124 din 7 iulie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 7 iulie 2025 )
c)
un cadru de guvernanță care clarifică rolurile și responsabilitățile părților interesate relevante la nivel național, care sprijină cooperarea și coordonarea la nivel național între autoritățile competente, punctele unice de contact și echipele de răspuns la incidente de securitate cibernetică în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, precum și coordonarea și cooperarea dintre aceste organisme și autoritățile competente în temeiul actelor juridice sectoriale ale Uniunii Europene;
d)
un mecanism care să identifice activele relevante și o evaluare a riscurilor la nivel național;
e)
o identificare a măsurilor de asigurare a pregătirii pentru incidente la nivel național, a capacității de răspuns la acestea și a redresării în urma acestora, inclusiv cooperarea dintre sectorul public și cel privat;
f)
o listă a diferitelor autorități și părți interesate care participă la punerea în aplicare a strategiei naționale de securitate cibernetică;
g)
un cadru de politică menit să asigure o mai bună coordonare între autoritățile competente în temeiul prezentei ordonanțe de urgență și al dispozițiilor legale privind reziliența entităților critice în scopul schimbului de informații privind riscurile, amenințările cibernetice și incidentele, precum și privind riscurile, amenințările și incidentele fără caracter cibernetic și al exercitării sarcinilor de supraveghere, după caz;
h)
un plan care să cuprindă inclusiv măsurile necesare pentru a spori nivelul general de sensibilizare a cetățenilor cu privire la securitatea cibernetică.
(2)
În cadrul strategiei naționale de securitate cibernetică se prevăd cel puțin următoarele politici publice:
a)
care abordează securitatea cibernetică a lanțului de aprovizionare pentru produsele TIC și serviciile TIC utilizate de entități pentru furnizarea serviciilor lor;
b)
care privesc includerea și specificarea cerințelor legate de securitatea cibernetică pentru produsele TIC și serviciile TIC în cadrul achizițiilor publice, inclusiv în legătură cu certificarea de securitate cibernetică, criptarea și utilizarea produselor de securitate cibernetică cu sursă deschisă;
c)
de gestionare a vulnerabilităților, inclusiv promovarea și facilitarea divulgării coordonate a vulnerabilităților;
d)
legate de menținerea disponibilității, integrității și confidențialității generale a nucleului public al internetului deschis, inclusiv securitatea cibernetică a cablurilor de comunicații submarine, după caz;
e)
de promovare a dezvoltării și integrării tehnologiilor avansate relevante care vizează implementarea unor măsuri de ultimă generație de gestionare a riscurilor în materie de securitate cibernetică;
f)
de promovare și dezvoltare a educației și a formării privind securitatea cibernetică, competențele, sensibilizarea și inițiativele de cercetare și dezvoltare în materie de securitate cibernetică, precum și orientări privind bunele practici și controale în materie de igienă cibernetică, destinate cetățenilor, părților interesate și entităților;
g)
de sprijinire a instituțiilor academice și de cercetare în vederea dezvoltării, consolidării și promovării implementării unor instrumente de securitate cibernetică și a unei infrastructuri de rețele securizate;
h)
care să includă proceduri relevante și instrumente adecvate de schimb de informații care să sprijine schimbul voluntar de informații în materie de securitate cibernetică între entități, în conformitate cu dreptul Uniunii Europene;
i)
de consolidare a rezilienței cibernetice și a nivelului de referință în materie de igienă cibernetică pentru întreprinderile mici și mijlocii, în special pentru cele excluse din domeniul de aplicare al prezentei ordonanțe de urgență, prin furnizarea de orientări și asistență ușor accesibile pentru nevoile lor specifice;
j)
de promovare a unei protecții cibernetice active.

← Vezi actul complet