Referință individuală · versiune 28 iulie 2025
Articolul 31
LEGE nr. 360 din 29 noiembrie 2023 — privind sistemul public de pensii
Articolul 31
(1)
Contribuția de asigurări sociale datorată de persoanele care au încheiat contractul de asigurare socială prevăzut la art. 6 alin. (3) se calculează prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul a cotei contribuției de asigurări sociale prevăzute de Codul fiscal pentru persoane fizice, în vigoare la data încheierii acestuia.
(2)
Contractul de asigurare socială încheiat conform art. 6 alin. (3) încetează la data la care contribuția de asigurări sociale aferentă perioadei contractuale este achitată în întregime.
(3)
Plata contribuției de asigurări sociale datorate se efectuează într-o singură tranșă sau eșalonat, în tranșe lunare, în termen de un an de la data încheierii contractului de asigurări sociale.
(4)
În situația în care la data împlinirii termenului prevăzut la alin. (3), contribuția de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie în funcție de plata efectuată.