Referință individuală · versiune 16 iulie 2026

Articolul 248

LEGEA nr. 199 din 4 iulie 2023 — învățământului superior

Articolul 248
(1)
ARACIS este autoritate cu competență exclusivă în evaluarea externă a calității pentru dobândirea autorizației de funcționare provizorie în vederea organizării de activități de educație nivel universitar, postuniversitar și de învățare pe tot parcursul vieții.
(2)
Instituția de învățământ superior/Organizația furnizoare de educație are dreptul de a solicita evaluarea externă a calității educației, în vederea acreditării sau menținerii acreditării, fie de către ARACIS, fie de către o altă AAC, înregistrată în EQAR, pe bază de contract.
(3)
În cazul în care evaluarea la nivel instituțional sau pentru programe de studii universitare de scurtă durată, programe de studii universitare de licență, domenii de studii universitare de masterat, domenii de studii universitare de doctorat se realizează de către o altă agenție de asigurare a calității, din țară sau din străinătate, înregistrată în EQAR, raportul final întocmit de aceasta se confirmă de către ARACIS, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. ARACIS transmite raportul de confirmare a evaluării Ministerului Educației, în vederea efectuării demersurilor privind acreditarea/retragerea acreditării.

← Vezi actul complet