Referință individuală · versiune 16 iulie 2026

Articolul 204

LEGEA nr. 199 din 4 iulie 2023 — învățământului superior

Articolul 204
(1)
În baza metodologiei-cadru prevăzute la art. 201 alin. (1) și a legislației în vigoare, instituțiile de învățământ superior își stabilesc metodologia proprie de ocupare a funcțiilor didactice și de cercetare, care se aprobă de senatul universitar.
(2)
Metodologia proprie menționată la alin. (1) nu poate face referire la vechime și nu poate conține prevederi discriminatorii referitoare la persoanele din afara instituției sau țării față de persoanele din instituție ori din țară. Instituțiile de învățământ superior pot stabili standarde minimale suplimentare de prezentare la concurs, în plus față de standardele minimale stabilite în conformitate cu art. 156 alin. (1) lit. a).
(3)
Rezultatele concursurilor se aprobă de senatul universitar, iar încadrarea pe post se face începând cu prima zi a semestrului următor concursului.

← Vezi actul complet