Referință individuală · versiune 16 iulie 2026
Articolul 183
LEGEA nr. 199 din 4 iulie 2023 — învățământului superior
Articolul 183
(1)
Învățarea formală se realizează în instituții de învățământ superior/organizații furnizoare de educație, în urma parcurgerii procesului de acreditare conform legii.
(2)
Învățarea în contexte nonformale se realizează la locul de muncă, în instituții culturale precum muzee, teatre, centre culturale, biblioteci, centre de documentare, cinematografe, case de cultură, centre de tineret, cluburi sportive și asociații sportive universitare, precum și prin asociații profesionale, culturale, sindicate și organizații neguvernamentale.
(3)
Instituțiile sau organizațiile în care se realizează învățarea în contexte informale pot fi instituțiile și organizațiile prevăzute la alin. (1) și (2). Învățarea informală este, de regulă, neintenționată și se realizează în timpul desfășurării activităților curente în familie, la locul de muncă, în comunitate și în rețele sociale, a activităților de voluntariat, sportive ori culturale sau a altora asemenea.
(4)
Pentru activitățile sportive din învățământul superior, în subordinea Ministerului Educației funcționează Federația Sportului Școlar și Universitar ca instituție publică, cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat.
(5)
Federația Sportului Școlar și Universitar participă la elaborarea și contribuie la susținerea strategiei organizării și dezvoltării activităților sportive universitare și asigură cadrul necesar dezvoltării continue, organizării și funcționării performante a sportului universitar la nivelul tuturor elementelor sale de structură și infrastructură.
(6)
Organizarea și funcționarea Federației Sportului Școlar și Universitar se aprobă prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației.