Referință individuală · versiune 16 iulie 2026

Articolul 149

LEGEA nr. 199 din 4 iulie 2023 — învățământului superior

Articolul 149
(1)
Instituțiile de învățământ superior de stat funcționează ca instituții finanțate din fonduri alocate de la bugetul de stat, din venituri proprii și din alte surse, potrivit legii.
(2)
Veniturile instituțiilor de învățământ superior de stat se compun din:
a)
sume alocate de la bugetul Ministerului Educației, pe bază de contract;
b)
venituri alocate de la alte ministere, autorități sau instituții publice centrale și locale, pe bază de contract;
c)
venituri proprii, dobânzi, donații, dividende, sponsorizări și taxe percepute în condițiile legii de la persoane fizice și juridice, române sau străine, și din alte surse inclusiv din împrumuturi și ajutoare externe;
d)
alte surse potrivit legii.
(3)
Sumele alocate de la bugetul Ministerului Educației, pe bază de contract, conform metodologiilor aprobate prin ordin al ministrului educației, la propunerea CNFIS, după caz, cuprind:
a)
finanțarea de bază;
b)
finanțarea suplimentară;
c)
fonduri alocate pe bază competițională, pentru dezvoltare instituțională;
d)
fonduri pentru granturile doctorale;
e)
fonduri pentru situații speciale;
f)
fonduri alocate pentru incluziune, burse și protecția socială a studenților;
g)
subvenții pentru transportul local în comun al studenților;
h)
finanțarea obiectivelor și a altor cheltuieli de natura investițiilor;
i)
finanțarea complementară.
Notăactualizări și jurisprudență
A se vedea ORDINUL nr. 7.048 din 22 decembrie 2025 privind aprobarea Metodologiei de alocare a fondurilor bugetare pentru finanțarea de bază și finanțarea suplimentară a instituțiilor de învățământ superior de stat din România, pentru anul 2026, publicat în Monitorul Oficial nr. 1211 din 30 decembrie 2025.
A se vedea ORDINUL nr. 7.049 din 22 decembrie 2025 privind aprobarea Metodologiei de alocare și utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituțională a instituțiilor de învățământ superior de stat, pentru anul 2026, publicat în Monitorul Oficial nr. 9 din 9 ianuarie 2026.
(4)
Veniturile proprii sunt utilizate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile autonomiei universitare și cu respectarea principiului răspunderii publice, în vederea realizării obiectivelor care le revin în cadrul politicii statului din domeniul învățământului și cercetării științifice, precum și pentru implementarea obiectivelor și activităților stabilite prin carta universitară și strategiile proprii.
(5)
Finanțarea de bază se realizează prin intermediul granturilor de studii, calculate pe baza costului mediu per student echivalent, per domeniu, per cicluri de studiu și per limbă de predare. Granturile de studii vor fi alocate prioritar spre acele domenii care asigură dezvoltarea sustenabilă și competitivă a societății.
(6)
Instituțiile de învățământ superior de stat pot utiliza sumele din finanțarea de bază, într-un procent de maximum 10% din valoarea acesteia, pentru cheltuieli de investiții, în beneficiul procesului educațional, de cercetare, inovare și antreprenoriat, în conformitate cu o metodologie adoptată prin ordin al ministrului educației.
(7)
Finanțarea de bază și finanțarea complementară sunt utilizate pentru activități desfășurate în cadrul tuturor componentelor organizatorice prevăzute la art. 20 alin. (1).
(8)
Finanțarea complementară se alocă de către Ministerul Educației și este compusă din:
a)
subvenții pentru cazare și masă;
b)
fonduri alocate pe bază de priorități și norme specifice pentru dotări și alte cheltuieli de investiții și reparații capitale;
c)
fonduri alocate pentru cercetarea științifică din instituțiile de învățământ superior, inclusiv pentru investiții specifice, pentru institutele de cercetare-dezvoltare și pentru stațiunile de cercetare-dezvoltare care funcționează în structura sau în coordonarea/subordinea instituțiilor de învățământ superior;
d)
fonduri alocate pentru cluburile sportive universitare;
e)
fonduri alocate pentru grădini botanice;
f)
fonduri alocate pentru unitățile de învățământ preuniversitar din structura și în subordinea instituțiilor de învățământ superior;
g)
fonduri alocate pentru unitățile de învățământ preuniversitar - școli din spital, potrivit legii;
h)
fonduri alocate pentru unitățile medicale, inclusiv stomatologice și farmacii universitare din structura și/sau în subordinea instituțiilor de învățământ superior.
(9)
Fondurile alocate instituțiilor pentru finanțarea cercetării științifice sunt considerate venituri proprii ale acestora și sunt utilizate conform autonomiei universitare în vederea realizării obiectivelor cercetării științifice, inclusiv pentru cheltuieli de investiții, în conformitate cu bugetul aprobat.
(10)
Finanțarea cercetării științifice din instituțiile de învățământ superior de stat se compune din:
a)
finanțarea complementară alocată de Ministerul Educației;
b)
fonduri obținute pe bază de competiții organizate de autoritățile publice ale statului;
c)
fonduri obținute din competițiile sau contractele naționale sau internaționale;
d)
fonduri obținute din contracte cu mediul privat.
(11)
Finanțarea suplimentară se acordă din fonduri publice de Ministerul Educației pentru a stimula excelența instituțiilor și a programelor de studii din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat. Finanțarea suplimentară reprezintă minimum 33% din suma alocată la nivel național instituțiilor de învățământ superior de stat ca finanțare de bază, pe baza criteriilor și a standardelor de calitate stabilite de Comisia Națională a Finanțării Învățământului Superior și aprobate de Ministerul Educației prin metodologia de finanțare.
(12)
Fondul de dezvoltare instituțională se alocă instituțiilor de învățământ superior de stat conform unor criterii competitive, bazate pe standarde elaborate de Comisia Națională a Finanțării Învățământului Superior. Metodologia de alocare și utilizare a fondului pentru dezvoltare instituțională se elaborează de către Ministerul Educației și se aprobă prin ordin al ministrului educației.
Notăactualizări și jurisprudență
A se vedea ORDINUL nr. 7.875 din 20 decembrie 2024 privind aprobarea Metodologiei de alocare și utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituțională a instituțiilor de învățământ superior de stat, pentru anul 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 28 ianuarie 2025.
(13)
Ministerul Educației negociază și semnează contractele de finanțare prevăzute la alin. (18) pe baza planurilor strategice multianuale de dezvoltare instituțională.
(14)
Planurile strategice multianuale de dezvoltare instituțională sunt elaborate cu consultarea Ministerului Educației și asumate de instituțiile de învățământ superior de stat acreditate. Planurile strategice multianuale sunt documente publice.
(15)
În baza planului strategic multianual prevăzut la alin. (13), instituția de învățământ superior elaborează planurile operaționale anuale. Planul strategic multianual se elaborează ținând cont de:
a)
prioritățile statului în domeniul învățământului superior, al cercetării, dezvoltării și inovării, al educației și formării profesionale și al ocupării forței de muncă, prevăzute de legislația specifică și documentele de politici publice;
b)
domeniile prioritare de dezvoltare a României;
c)
strategiile și documentele adoptate la nivelul Uniunii Europene care vizează învățământul superior;
d)
componenta internațională prevăzută la art. 117-120;
e)
nevoia de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii instituțiilor de învățământ superior;
f)
nevoile înregistrate pe piața muncii și cererea pentru pregătirea profesională manifestată de către absolvenții de liceu și de către angajatori.
(16)
Pentru instituțiile de învățământ superior militar, de informații, de ordine publică și de securitate națională care funcționează în coordonarea Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției sau Serviciului Român de Informații, planurile strategice multianuale sunt analizate, după caz, și de ministerele sau instituțiile de resort.
(17)
Ministerul Educației monitorizează implementarea planului strategic multianual de dezvoltare instituțională.
(18)
Finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat se face pe bază de contract încheiat între Ministerul Educației și instituția de învățământ superior respectivă, după cum urmează:
a)
contract instituțional, pentru fondurile prevăzute la alin. (3) lit. a)-h);
b)
contract complementar, pentru finanțarea cheltuielilor prevăzute la alin. (8).
(19)
Contractele instituționale și complementare sunt supuse controlului periodic efectuat de Ministerul Educației, prin structurile de specialitate și CNFIS.
(20)
Fondurile pentru burse și protecție socială a studenților din instituțiile de învățământ superior de stat se alocă în funcție de numărul de studenți înmatriculați la programele de studii la forma de învățământ cu frecvență, pe locuri fără taxă de studii, pe baza costului standard pentru fondul de burse și protecție socială.
(21)
Valoarea costului standard pentru fondul de burse și protecție socială în lei/lună/student este echivalentul a 10% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Notăactualizări și jurisprudență
Conform articolului XII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 9 din 27 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 27 februarie 2026, în anul 2026, valoarea costului standard pentru fondul de burse și protecție socială în lei/lună/student, prevăzut la art. 149 alin. (21) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare se menține la nivelul aferent lunii decembrie 2025.
Notăactualizări și jurisprudență
Conform art. LX din LEGEA nr. 141 din 25 iulie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 25 iulie 2025, prin derogare de la prevederile art. 149 alin. (21) și (22) din Legea nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 august 2025 și până la începutul anului universitar 2028-2029, valoarea costului standard pentru fondul de burse și protecție socială în lei/lună/student este echivalentul a 10% din salariul de bază minim net pe țară garantat în plată. Costul standard pentru constituirea fondului de burse și protecție socială a studenților se alocă pe perioada desfășurării activităților didactice prin care se înțelege cursuri, seminare, laboratoare, proiecte, activități practice, sesiuni de examene, conform graficului activităților, doar pentru studenții de la învățământul cu frecvență înmatriculați pe locurile finanțate de la bugetul de stat.
(22)
Costul standard pentru constituirea fondului de burse și protecție socială a studenților se alocă pentru 12 luni, pentru studenții de la învățământul cu frecvență, fără taxă de studii.
Notăactualizări și jurisprudență
Conform art. LX din LEGEA nr. 141 din 25 iulie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 25 iulie 2025, prin derogare de la prevederile art. 149 alin. (21) și (22) din Legea nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 august 2025 și până la începutul anului universitar 2028-2029, valoarea costului standard pentru fondul de burse și protecție socială în lei/lună/student este echivalentul a 10% din salariul de bază minim net pe țară garantat în plată. Costul standard pentru constituirea fondului de burse și protecție socială a studenților se alocă pe perioada desfășurării activităților didactice prin care se înțelege cursuri, seminare, laboratoare, proiecte, activități practice, sesiuni de examene, conform graficului activităților, doar pentru studenții de la învățământul cu frecvență înmatriculați pe locurile finanțate de la bugetul de stat.
(23)
În cazul studenților înmatriculați în cadrul programelor de studii de licență din domeniile aferente STIM, costului standard pentru fondul de burse și protecție socială i se aplică un coeficient de 33%.
(24)
Instituțiile de învățământ superior pot suplimenta fondul de burse din venituri proprii.
(25)
Studenții pot beneficia de:
a)
abrogată;
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 28-07-2025, Litera a) , Alineatul (25) , Articolul 149 , Capitolul XVIII , Titlul I a fost abrogată de Punctul 4. , Articolul LIV din LEGEA nr. 141 din 25 iulie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 25 iulie 2025 )
b)
burse de performanță;
c)
burse de studiu;
d)
burse pentru învățământ dual;
e)
burse pentru masterat didactic;
f)
burse sociale;
g)
burse speciale, acordate de instituția de învățământ superior, în baza unei metodologii aprobate de senatul universitar;
h)
burse de performanță sportivă.
(26)
Cuantumul minim al bursei sociale se propune anual de către CNFIS‚ se adoptă prin ordin al ministrului educației și trebuie să acopere cheltuielile minime de masă și cazare. Bursele sociale se cumulează cu alte tipuri de burse, dacă studentul îndeplinește criteriile pentru ambele categorii de burse, conform criteriilor generale de acordare a burselor‚ stabilite prin ordin al ministrului educației.
(27)
Criteriile specifice de acordare a burselor se stabilesc prin metodologii proprii fiecărei instituții de învățământ superior.
(28)
Rectorii instituțiilor de învățământ superior de stat, prin contractul instituțional și prin contractul complementar încheiate cu Ministerul Educației, sunt direct responsabili de alocarea resurselor instituției.
(29)
Instituțiile de învățământ superior de stat pot aloca fonduri pentru cluburile sportive universitare, activitățile asociațiilor studențești, pentru institutele naționale de cercetare-dezvoltare, pentru institutele de cercetare-dezvoltare, pentru stațiunile didactice și de cercetare-dezvoltare, pentru spitalele, unitățile medicale ambulatorii, inclusiv stomatologice, cabinetele de specialitate, inclusiv stomatologice, și farmaciile universitare, precum și pentru alte entități aflate în coordonare sau subordonare și pot pune la dispoziția acestora baza materială a instituției de învățământ superior, în mod gratuit.
(30)
Cluburile sportive universitare, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, institutele de cercetare-dezvoltare, stațiunile didactice și de cercetare-dezvoltare, spitalele, unitățile medicale ambulatorii, inclusiv stomatologice, și farmaciile universitare, precum și alte entități aflate în coordonarea sau subordonarea instituțiilor de învățământ superior pot aloca fonduri și pot pune baza materială proprie la dispoziția instituțiilor de învățământ, în mod gratuit.
(31)
Instituțiile de învățământ superior de stat pot prelua în subordinea lor, pe baza hotărârii senatului universitar, cluburi sportive, caz în care cluburile sportive devin ordonatori terțiari de credite.
(32)
Instituțiile de învățământ superior de stat, pe baza hotărârii senatului universitar, pot înființa sau prelua institute naționale de cercetare-dezvoltare, institute de cercetare-dezvoltare, stațiuni didactice și stațiuni de cercetare, dezvoltare, spitale, unități medicale ambulatorii, inclusiv stomatologice, și farmacii universitare, precum și alte entități, după cum urmează:
a)
în cadrul acestora, ca structuri fără personalitate juridică;
b)
în subordinea sau coordonarea acestora, caz în care instituțiile de învățământ superior de stat devin ordonatori secundari de credite, iar structurile preluate devin ordonatori terțiari de credite.
(33)
Datele care au stat la baza determinării finanțării din bugetul de stat a instituțiilor de învățământ superior de stat sunt informații publice, care se publică de CNFIS.
(34)
În vederea evaluării impactului programelor naționale și al politicilor publice, Ministerul Educației susține elaborarea de studii privind impactul acestora din 3 în 3 ani, în vederea adaptării politicilor și finanțării. Studiile pot fi elaborate, după caz, de UEFISCDI, ARACIS, ANC, sau de experți externi care colaborează cu aceste instituții. Studiile de impact nu pot fi elaborate de instituțiile care au implementat politicile/programele analizate.
(35)
Participarea la olimpiade și concursuri internaționale, la conferințe, workshopuri, congrese și expoziții, școli de vară, tabere, precum și deplasările efectuate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, ale salariaților și studenților din instituțiile de învățământ superior, sunt exceptate de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 16/2013, cu modificările și completările ulterioare.

← Vezi actul complet