Referință individuală · versiune 16 iulie 2026

Articolul 90

LEGEA nr. 199 din 4 iulie 2023 — învățământului superior

Articolul 90
(1)
Învățământul superior dual este forma de învățământ în care responsabilitățile cu privire la desfășurarea activităților de învățare, predare, aplicative, de cercetare și evaluare sunt partajate între instituția de învățământ superior acreditată și operatorii economici.
(2)
Instituția de învățământ superior organizează și desfășoară activități de învățare, predare și evaluare, iar operatorii economici organizează activități de învățare prin muncă și participă la evaluare. Activitățile aplicative și de cercetare se pot desfășura atât la instituția de învățământ superior, cât și la operatorii economici.
(3)
Instituția de învățământ superior încheie cu operatorii economici contractul de parteneriat, prin care sunt stabilite condițiile de colaborare, drepturile și obligațiile părților, precum și costurile asumate de parteneri.
(4)
La organizarea formei de învățământ superior dual pot contribui inclusiv financiar și autorități ale administrației publice locale, structuri asociative interesate, respectiv camere de comerț, asociații patronale de ramură, precum și alți parteneri relevanți la nivel național sau internațional.
(5)
Studentul/studentul-doctorand încheie cu instituția de învățământ superior și operatorul economic un contract individual de studii și pregătire practică, prin care se stabilesc drepturile și obligațiile părților.
(6)
Instituțiile de învățământ superior pot participa la constituirea de consorții de învățământ dual în conformitate cu prevederile legii învățământului preuniversitar.

← Vezi actul complet