Referință individuală · versiune 16 iulie 2026
Articolul 48
LEGEA nr. 199 din 4 iulie 2023 — învățământului superior
Articolul 48
În situația în care există dovezi că actul de studii a fost obținut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică și deontologie universitară al instituției de învățământ superior, în termen de 30 de zile de la data notificării instituției de învățământ superior cu privire la acest fapt sau, după caz, de la data adoptării unei hotărâri la nivelul comisiei de etică universitară, rectorul are obligația de a solicita instanței de contencios administrativ anularea actului de studii, conform prevederilor legale.