Referință individuală · versiune 16 iulie 2026

Articolul 39

LEGEA nr. 199 din 4 iulie 2023 — învățământului superior

Articolul 39
(1)
În România sunt valabile numai diplomele și certificatele de studii eliberate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, de către instituții de învățământ superior acreditate.
(2)
Regulamentul-cadru privind actele de studii și documentele universitare emise de instituțiile de învățământ superior se aprobă prin ordin al ministrului educației.
(3)
Prin regulamentul-cadru prevăzut la alin. (2) se stabilesc:
a)
documentele universitare care se întocmesc numai în limba română;
b)
documente universitare care pot fi redactate și într-o limbă de circulație internațională.
(4)
Tipurile de conținut și formatul actelor de studii, precum și al suplimentului la diplomă se aprobă prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației, cu excepția actelor de studii emise în cazul programelor de studii integrate finalizate cu diplomă comună sau cu diplomă dublă sau multiplă.
(5)
Actele de studii emise la finalizarea programelor de studii integrate, respectiv diploma comună sau diploma dublă sau multiplă sunt recunoscute de drept de către statul român și sunt evidențiate în RUNIDAS.
(6)
Conținutul și formatul actelor de studii prevăzute la alin. (5), precum și limba de redactare a acestora se aprobă de către senatele instituțiilor de învățământ superior din România.

← Vezi actul complet